259
Asistãm periodic la ieşiri ale nutriţioniştilor de canapea, donând pãreri despre siguranţa sau calitatea alimentelor româneşti, emiţând ipoteze relativ la un aditiv sau la alte ingrediente, fãrã nicio bazã ştiinţificã şi trecând sub tãcere faptul cã toate sunt autorizate cu maximã stricteţe, legislaţia europeanã fiind cea mai draconicã din lume. Ne ferim sã replicãm de fiecare datã acestor semidocţi, pentru cã (aşa cum ne spun şi colegii din alte state UE) a-i bãga in seamã inseamnã a le da o atenţie nemeritatã. Credem, pe de altã parte, cã replica ar trebui sã vinã prompt nu din partea noastrã, ci a autoritãţilor de resort, neutre şi obiective, pentru cã aceastã campanie furibundã macinã increderea nu doar in industria alimentarã, ci şi in aceste autoritãţi, românii intrebându-se, pe bunã dreptate, ce fac ele pentru a-i proteja de „toxicitãţile şi agenţii mutageni” de care vorbesc cu lejeritate iresponsabilã aceşti ‚guru’ amatori? Existã şi o altã categorie care, voit sau nu, sapã cu abnegaţie la temelia industriei alimentare româneşti. Sunt cei care deplâng (in cel mai bun caz) slãbiciunea acesteia in echilibrarea balanţei comerciale, susţinând „prieteneşte” cã acest „punct vulnerabil” trebuie ajutat- fãrã insã a propune, cu atât mai puţin a face ceva concret in acest sens. Se trece subtil cu vederea cã cele mai mari importuri sunt la fructe, legume şi carne, sectoare care n-au nimic de-a face cu procesarea alimentarã şi se promit vagi susţineri ale celei din urmã, dar neapãrat ale celei mici, artizanale, cãci numai aceasta realizeazã „alimente cu inaltã valoare calitativã”- expresie ce ţine de moda 2019. Recent, un secretar de stat din MADR spunea cã fermele mari au standarde ridicate şi susţin securitatea alimentarã a ţãrii- mare adevãr! Când vom auzi ceva similar la adresa producţiei alimentare, sau e tabu? Tuturor compãtimitorilor industriei noastre, le dãm o veste bombã: industria alimentarã româneascã existã, şi nu oricum: vorbim de al doilea sector manufacturier al ţãrii, ca cifrã de afaceri (13 miliarde euro) şi de principalul sãu angajator (180 mii salariaţi). Desigur, ne referim doar la cele aproape 9 mii companii care raporteazã autoritãţilor; la acestea se adaugã economia neagrã, adicã aceia care prosperã tocmai datoritã atacurilor la care este supusã industria alimentarã, uitându-se un adevãr elementar: aceasta furnizeazã hrana de zi cu zi a românilor, o hranã la fel de sigurã şi de bunã ca in intreaga Uniune, pentru cã se supune aceloraşi reguli, de la Atlantic la Prut! Totuşi, da, ceva ne lipseşte: un dialog real cu autoritãţile, pentru a identifica impreunã unde existã slãbiciuni şi cum trebuie tratate. Pozitivi, noi continuãm sã sperãm! Sorin Minea-PreşedinteMihai Visan-Director executiv