”-Fusei, țațo, la Paris!” ”-Și ce făcuși acolo?” ”-Eh! Da', fusei!” Cam așa s-ar rezuma prezența delegației României la cel mai mare târg dedicat industriei alimentare. Subliniem cuvântul ”delegație”, pentru că, dacă e să le gândim separat, firmele care au apucat să ajungă în pavilioanele complexului expozițional Villepinte, din Nordul Parisului, la SIAL 2016, nu au pierdut timpul având un foarte intens program de întâlniri. Dar, la nivel de țară, totul e absolut jenant. Iaca: Acum vreo trei luni de zile, dinspre APAR, precum și dinspre Ministerul Economiei și organizatorii francezi ai mega-târgului, am primit la redacție o listă care număra peste 85 de companii românești care își anunțau participarea. Dacă ar fi fost așa, actuala ediție s-ar fi transformat într-un succes de prestigiu. La ceva vreme, însă, au apărut alte informații: Ministerul Economiei nu mai binevoia să sprijine financiar participarea companiilor românești la târg, deși exista un contract ferm încheiat și, deși multe firme apucaseră să plătească avansul. S-a motivat că nu a existat licitație, așa cum spune legea. Dar, atunci, de ce nu s-a ridicat această obiecție la momentul semnării contractului prin care APAR primea dreptul de intermediere a participării formelor din România, la SIAL!? Întrebarea rămâne fără răspuns. Drept pentru care, acum două săptămâni și jumătate, organizatorii francezi ne-au transmis o listă cu peste 50 de companii care au confirmat prezența la expoziția pariziană, deci, cu 35 mai puțin. ”Hm, e bine și-așa!”, ne-am spus noi. Cam cât la Alimentaria-Barcelona. Până la urmă, nu-i rău. Însă, ajunși la fața locului, ce am văzut? În Hala 6 (carne): Două perimetre, în care ar fi trebuit să fie pavilionul național, bine amenajate cu mese și scaune asezonate cu roll-up-uri ale companiilor. Ici-colo, câte un raft, mai rar, câte o vitrină frigorifică în care să fie expuse produsele. Acum, vă rog să vă imaginați: Firma românească X, cunoscută deja pe plan internațional, își planifică setul de întâlniri. Partenerul Y, vine la negocieri, dar vrea să vadă și produsul. Și, ce vede? Pe Managerul General, Directorul de Vânzări sau pe alt reprezentant al firmei X care nu poate să-i arate produsele decât în minunate pliante multicolore! Ei!? Păi, în situația asta, reprezentanții companiilor românești merită toate felicitările, în cazul în care vor reuși, până la finalul târgului, să convingă pe cineva nou, să încheie un contract de preluare a mărfii de la compania românească prezentă în jurul elegantelor mese de un negru-maro ravisant, oferit din magazia organizatorilor. Hala 5 (cu de toate): Așa cum au putut ajunge acolo, companiile românești au fost, în general, răsfirate, pierzându-se printre pavilioanele naționale ale altor țări care, e de la sine înțeles că atrăgeau grosul vizitatorilor. Drept urmare, am simțit o inevitabilă stare de tensiune în rândul expozanților români care, din nou, trebuie felicitați pentru efortul deloc de neglijat, făcut pentru a nu lipsi de la cel mai mare târg pe plan mondial. Și, ca informație esențială, cu totul, în loc de 85, în loc de 50, au fost puțin peste 30 de firme! Bașca! La toate acestea, s-au adăugat neajunsurile pricinuite de organizatori. Pe întreaga suprafață a ”minunii” numită SIAL, legăturile la Net, ori de care ar fi fost ele, au funcționat execrabil. Nu doar românii, dar și alte companii străine cu reprezentații cărora am intrat în dialog, s-au plâns de faptul că nici măcar nu puteau să descarce acreditările pentru invitații așteptați la negocieri, aceștia bâzâind pe la intrarea principală. Alternativa, desigur, exista: cumpărarea unui bilet pentru o zi (85 de euro), sau a unui abonament (500 de euro)! Nici noi, gazetarii, nu am fost scutiți de neplăceri. Francezii, altfel, volubili, politicoși, zâmbitori, au organizat Centrul de Presă în așa fel încât conexiunile la site-urile publicațiilor pe care le reprezentam nu puteau fi accesate, pentru a publica știrile în timp real. Mai mult, nici măcar nu aveam posibilitatea să descărcăm imaginile făcute la fața locului! Personal, suntem convinși că au ales cea mai ieftină conexiune, ca serviciu on-line oferit presei dar și expozanților. Iar, acum două zile, un jurnalist din Statele Unite aflat în stânga mea în Centrul de Presă, care trebuia să transmită neapărat o știre în New York Post, a făcut un scandal uriaș, din cauza imposibilității de a-și exercita profesia. Degeaba! Nu s-a rezolvat nimic. În ceea ce ne privește, am decis ca relatările să fie programate ulterior, pentru că ar fi fost aberant să scriem despre o firmă din România și să ilustrăm știrea cu o imagine de pe site-ul acesteia. Cu toate acestea... Cu toată sinceritatea, felicităm companiile din România care sunt încă prezente la târgul parizian. Câteva dintre ele au optat pentru participare individuală, cu stand propriu. Majoritatea, însă, s-au chinuit așa cum au putut și, cu atât mai mult merită felicitate, pentru că, în chiar ziua următoare deschiderii oficiale, la fiecare masă cu roll-up în spate (prin asta înțelegând ”standul” unei firme românești), discuțiile cu partenerii externi s-au derulat într-un ritm, uneori, sufocant. Asta dovedește că românii știu meserie. Asta dovedește că produsele alimentare românești sunt de foarte bună calitate. Asta înseamnă că industriașii români sunt la nivelul celor din lumea civilizată. Dar, asta mai înseamnă și că reprezentanții Ministerului Economiei și ai Guvernului, inclusiv premierul Cioloș, și-au bătut joc de toată munca acestor oameni. Stăm și ne întrebăm, ca pe Vlașca: ”Bine, neică, tu, premier, tu, fost Comisar European care știi bine cât de important e SIAL-ul și cât de importantă e ieșirea firmelor românești la export, ba, mai mult, tu, acela care ai conceput o mare parte a planului de finanțare europeană pe exercițiul 2014-2020, care conține și alocarea de fonduri în vederea sprijinirii reprezentării firmelor la târguri și expoziții internaționale, să cunoști situația și să nu intervii!?” (Notă: Relatări despre participarea companiilor românești, în edițiile on-line din zilele următoare; Ilie Stoian-Corespondență de la Paris-18 octombrie 2016)