News

271

Târg cu specific pescăresc în curtea MADR

autor

MeetMilk.ro

distribuie

MADR continuă campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”

Astfel, în perioada 5-8 noiembrie 2022, bucureștenii sunt așteptați în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a se bucura timp de patru zile, de specificul activităților și obiceiurilor din Delta Dunării, în cadrul Târgului Pescăresc.

Membrii Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării, păstrători ai tradițiilor din regiunea dobrogeană transmise din generație în generație, vor oferi  celor ce vor trece pragul târgului, o varietate de specialități din pește.

Preparatele vor fi realizate după rețete ale pescarilor lipoveni, renumiți pentru pasiunea lor pentru gătit și atenția pe care o acordă atât gustului mâncării, cât și aspectului.

Cherhanale din Jurilovca, Sfântul Gheorghe, Crișan, Mila 23, Murighiol, Vadu și 23 August vor expune spre vânzare produse dobrogene obținute din pește, precum:

borș tradițional de pește la pirostrie, care poate fi servit cu ardei iute, mămăligă, mujdei;

pește la plită (crap, caras, biban, somn, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan);

saramură de pește cu mămăligă și mujdei;

raci fierți;

pește prăjit.

De asemenea, la târg va fi prezent primul operator economic care exploatează de peste 20 de ani bogățiile Mării Negre, procesând rapane, midii și pești marini din producția autohtonă.

Pe lângă preparatele dobrogene puteți alege și produse cu specific pescăresc obținute din diferite specii de pești din apele de munte (păstrăv curcubeu) de la fermele piscicole din județele Iași și Prahova.

Vizitatorii vor avea ocazia să aleagă nu doar preparate proaspăt gătite, ci și o gamă largă de preparate cu pește, precum:

zacuscă cu pește, icre de crap sau de știucă, batog afumat, diverse sortimente de pește marinat, sardeluțe marinate în vin sau ulei picant, cremă din păstrăv, unele din acestea atestate ca produse tradiționale și produse care dețin mențiunea de calitate facultativă „produs montan”.

Vor fi prezente și produse reprezentative pentru Delta Dunării înregistrate pe scheme de calitate:

 Scrumbia afumată de Dunăre –Indicație Geografică Protejată (IGP), Salata cu icre de știucă –Indicație Geografică Protejată (IGP) și Salata Tradițională cu icre de crap – Specialitate Tradițională Garantată (STG), dar și Plăcinta dobrogeană care urmează pașii înregistrării ca Indicație Geografică Protejată.

De la târg nu vor lipsi vinuri albe, roz sau roșii ce însoțesc preparatele din pește, astfel Cramele Viișoara, Ovidiu, Lucaci și Hamangia vor oferi spre comercializare o gamă variată de vinuri. Pentru desert vă propunem colțunași cu brânză, care vor fi serviți calzi cu smântână sau iaurt.

Tot în cadrul târgului meșteri populari vor crea ambianța specifică Deltei Dunării prin obiecte decorative din lemn caracteristice Deltei Dunării, împletituri din stuf și papură și alte obiecte ce pot deveni amintiri de la acest eveniment.

Sectorul cercetării va fi reprezentat de cercetători din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA) Galați, Centrul de Cercetări pentru Piscicultură Nucet, Dâmbovița și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, Tulcea, care vor prezenta tehnologia de reproducție a peștelui din Delta Dunării și vor oferi informații despre speciile autohtone de pești ce vor putea fi admirate într-un acvariu.

Pe parcursul celor patru zile de eveniment, vizitatorii se vor putea bucura de programe artistice susţinute de Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Tulcea, comunitățile de lipoveni din localitățile Mila 23 și Jurilovca, ce vor crea atmosfera tipică plaiurilor dobrogene.

De asemenea, în cadrul unui stand, experți din cadrul ANPA și AM POPAM vor putea oferi informații celor interesați de Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021-2027.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2