Vizita delegației chineze în România pare a fi deschis noi oportunități pentru sectorul de carne din România, atât în privința exportului de animale, cât și al exportului de produse. Deși, în aparență, lucrurile par mai roz decât carnea purcelului de lapte, povestea e cu mult mai diferită.   Fly, you pig to China, fly, but what do you leave here?The visit of Chinese delegation in Romania seem to have opened new opportunities for the meat sector from Romania, both regarding the export of animals and the export of products. Thus, apparently, the things seem to be more pink than the meat of milk pigletts, but the story is totally different. Prezentată ca mare realizare a guvernului, aducerea chinezilor la București a lăsat în urmă-i sumedenie de întrebări. Cei lucizi au băgat repede de seamă că una se spunea la televizor, ori se scria în presa generalistă, și cu totul alta era realitatea; mai ales, altul pare să fie viitorul! Gândind la fermieri, ne aducem aminte cum, câteva săptămâni înainte de a sosi în România delegația guvernului de la Pekin, APRCP emitea un comunicat în care își exprima bucuria pentru crearea oportunității de export către marele prieten de la Răsărit, care, de acum, nu mai este URSS-ul, ci, China popular-capitalistă. Se credea, mai bine zis se spera!, că oricine va fi în stare să respecte regulile impuse, va exporta, urmând ca în spațiul carpato-danubiano-pontic să curgă lapte, miere, dar mai ales yuani convertiți în euro. Ei bine, nu-i așa! Singura companie din România acreditată să exporte porci, în țara Marelui Zid, e Smithfield-ul, care se află în proprietatea chinezilor. Mai în clar spus, chinezii își vor aduce carne de porc din propria bătătură, chit că ea nu se află la poalele Tibet-ului, ci la ”prova Marelui Vapor”, cum denumea primul ministru chinez România, gâdilând urechile și orgoliul omologului român.

Lucrurile nu stau prea bine nici pentru procesatori, deși, unele companii au fost acreditate, în scopul demarării exportului de produse din carne către ”pretinul” din Asia. Asta, pentru că, taman la începutul lunii decembrie, o știre publicată de cotidianul spaniol El Mundo și preluată de Reuters, spunea că președintele unei companii chinezești a luat, ca persoană fizică!, un împrumut de 8, 4 miliarde de euro la Banca de Stat a Chinei, pentru a cumpăra concernul Campofrio. Ca să fim și de această mai clari, să spunem că ”persoana fizică” a primit sarcina de partid de a încasa grămezi de bănet, pentru a cumpăra o multinațională care procesează carne, cu scopul de a aduce în China produse procesate! Cum, Campofrio acționează și în România, credem că soarta exporturilor sunt bătute în cuie și pe această parte.

Dar, unde e gheșeftul României? Ceva taxe plătite la bugetul local de către firmele care sunt sau vor fi în proprietatea chinezilor și o mare gaură la acoperirea necesarului de carne de porc. La repezeală, am spune că, dacă toată producția de la Smithfield-Timișoara va pleca în China, importul de carne de porc va crește. Pe de altă parte, însă, fermierii care vor ști să profite, vor mări efectivele și, dacă vor putea vinde la un preț bun, își vor crește afacerile. Dar, vor putea? Să vedem cum o să fie cu taxa pe stâlp, cu acciza la combustibil și alte alea! Cam la fel și cu procesatorii, de vreme ce exportul de produse finite va însemna doar ce va ieși pe poarta celor de la Campofrio. Spunem asta, pentru că o ”voce din piață” ni se destăinuia: ”De la procesatorii români, chinezii nu vor decât cantități mici, din clasa premium, poate, pentru Comitetul lor Central; cel puțin, cam asta au zis la sfârșit, înainte să plece. În rest, vor ști ei mai bine, ce, și cum să facă, pentru a-i costa cât mai puțin hrana de zi cu zi a populației.”   Și, atunci, noi cu ce rămânem? Cu ”capetele-ntre urechi”, vorba lui Marin Preda (Moromeții, vol I) sau, vorba lui Sorin Minea, la un post de televiziune: ”Noi, va trebui și pe mai departe să ne descurcăm cum 'om putea!”