Farm

327

Adăposturi fără pereţi pentru bovinele de carne

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În prezent, producţia intensivă şi sistemele de adăpost pentru bovine se caracterizează printr-un nivel ridicat de mecanizare, o densitate mare a capetelor şi un volum mic de efort depus. În aceste condiţii, nevoile elementare ale animalelor pentru carne nu pot fi întotdeauna satisfăcute, acestea având dificultăţi de adaptare.   Motivaţii sprijinite de practică   La origini, bovinele au fost animale de pădure, care străbăteau distanţe mari în căutarea hranei, apei şi a locurilor de odihnă. Ele aparţin grupului de animale diurne, principala sursă de hrană fiind reprezentată de iarbă şi alte plante fibroase. Este ştiut că o densitate mare de indivizi limitează libertatea de mişcare, iar dacă această situaţie se repetă, se pot declanşa tensiuni sociale de grup, simultan cu manifestarea de tulburări comportamentale.   Cunoaşterea comportamentului normal al acestei grupe de rumegătoare se bazează, în mare parte, pe studierea bovinelor de carne sau a raselor încrucişate de bovine pentru carne, crescute în condiţii naturale sau seminaturale. S-a constatat că reducerea spaţiului fizic creează situaţii în care un număr mare de animale sunt nevoite să stea în picioare, deranjate de cele aflate în interiorul grupului. Distanţa dintre capetele aceleiaşi specii (spaţiul individual) poate fi împărţită în spaţiu fizic şi spaţiu social.   Atunci când distanţa minimă este depăşită, individul va încerca să scape sau va avea un comportament agresiv. Distanţa minimă personală dintre un animal şi altul este delimitată de un cerc imaginar format în jurul capului, deoarece bovinele se orientează cu ajutorul impresiilor senzitive receptate prin intermediul ochilor, urechilor şi simţului olfactiv. La vitele adulte, aflate la păşunat, spaţiul individual este de aproximativ 4 metri.   Sunt argumente care îi conduc pe iniţiaţi (cel puţin cu gândul) spre “adăposturile reci”. În fapt, adăposturi fără pereţi pentru bovine, exploataţii foarte populare în centrul şi estul SUA, unde limitele de temperatură se încadrează între –7 şi +37 grade Celsius. Adăposturile deschise sunt ieftine, făcute îndeosebi din lemn şi acoperite cu prelate din plastic. Sunt totodată foarte igienice şi confortabile.   Dincolo de avantajul că, pe timpul iernii, în interiorul acestui spaţiu se obţine o temperatură situată deasupra limitei îngheţului, adăpostul fără pereţi constituie, de-a lungul sezonului cald, unica soluţie de a proteja bovinele de căldura excesivă, cauza principală a scăderii poftei de mâncare, cu efecte negative asupra producţiei de carne.   Între economic şi eficient   În fermele de bovine, pentru atingerea unor performanţe reale, este necesară realizarea unei ridicate productivităţi a muncii, obţinută facil prin eliberarea (dezlegarea) animalelor şi oferindu-le acces liber la iesle şi apă. Este totodată modalitatea prin care personalul este redus la minimum. În SUA, unde există două tipuri de adăposturi (calde şi reci), diferenţa între acestea constă în delimitare; cele calde sunt delimitate de patru pereţi, în timp ce adăposturile reci sunt prevăzute doar cu prelate mobile din material plastic, îndepărtate în anotimpul cald. Astfel, statutul adăposturilor reci este de “şoproane” (pe timpul verii), iarna devenind “grajduri”.   Aceste construcţii de creştere în stabulaţie liberă a bovinelor sunt traversate de alee pentru acces la ieslea comună şi cu paturi de odihnă din nisip, în cuşete. Incinta unui adăpost rece, compus doar din scheletul de susţinere şi (ne)acoperit cu prelată din plastic nu poate face faţă unei exploatări reale a animalelor.   Dacă pardoseala este din beton, cu evacuarea dejecţiilor în fosa alăturată adăpostului, este recomandat ca aşternutul din cuşeta de dormit să fie din nisip de râu, în strat de 15-25 cm. Este “salteaua” preferată a bovinelor, aşternut ce prezintă totodată avantajul protecţiei în faţa infecţiilor ugerului, mamitele fiind rare pe nisip.   La un adăpost de acest gen, acoperişul este asemenea unui solar, proiectat cu înălţime de aproximativ 8 metri, pentru a evita condensul şi pentru realizarea unui mare volum de aer în spaţiul interior. În timpul iernii, o prelată mobilă este lăsată să cadă peste pereţii laterali, prelată care este ridicată cu ajutorul unui scripete, în zilele calde. Acest mijloc de protecţie este confecţionat din două cupoane, înlesnind astfel descoperirea pereţilor prin reglaj mai simplu. În perioada geroasă, limitele extreme din faţa şi din spatele adăpostului sunt, de asemenea, acoperite cu prelate.   Administrare pentru profit Un proces de planificare practic recomandă ca planul de producţie al fermei să se bazeze pe ciclul de producţie al bovinelor, respectiv  de la naştere până la părăsirea exploataţiei. În activitatea de planificare trebuie acordată o atenţie specială următoarelor aspecte:   Administrarea furajelor şi accesul fiecărei bovine la hrană:   Inspectarea aleilor de furajare, silozului de furaje, ieslelor, jgheaburilor de adăpare etc. În afara amenajării fizice a spaţiului, trebuie acordată atenţie deosebită raţiilor de hrană, bine echilibrate, determinând bovinele să consume cât mai mult furaj, de-a lungul zilei;Curăţarea zonelor de odihnă şi aleilor;Monitorizarea şi înregistrarea evoluţiei şi stării de sănătate a fiecărui animal;Supravegherea procesului de fătare;Sarcinile de rutină, precum inseminarea, testele de gestaţie, tăierea coarnelor, aplicarea crotaliilor, controalele medicale, igiena ongloanelor, recoltarea probelor de sânge, evaluarea parametrilor corporali, cântărirea;Manipularea şi tratarea animalelor bolnave;Controlul consumului furajer şi detectarea eficientă a estrului, prin împărţirea eficientă a efectivului de bovine în grupuri funcţionale, uşor de ţinut sub observaţie.   Activităţile de rutină şi gradul de supraveghere influenţează considerabil bunăstarea şi productivitatea bovinelor. Sunt doi factori care reprezintă condiţii de bază pentru utilizarea optimă a potenţialului oferit de efectivul de animale. Doar o proiectare eficientă a construcţiei fermei, alături de accesul facil şi neobstrucţionat la fiecare animal, permite realizarea supravegherii şi activităţilor zilnice de rutină fără consum inutil de muncă.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2