Civilizația umană a trecut prin mari transformări, cel puțin în Europa, după prăbușirea Imperiului Roman. Pe de o parte, populațiile antice ocupate de romani și-au urmat propriul drum, pe dealtă parte, evlouția lor a fost influențată de migrațiile barbarilor sosiți din Asia. O parte din moștenirea romană s-a pierdut. Cum a evolut agricultura la începutul primului mileniu vom vedea în seria de articole care debutează odată cu această ediție. Ghid ne este, ca și până acum, monumentala ”Istorie a culturii și civilizației umane” semnată de academicianul Ovidiu Drimba. Economie preponderent agrară Economia celților varia de la o regiune la alta, în funcție de condițiile geografice și de resursele naturale locale: o economie prevalent agrară la galli, belgi și celții din nordul peninsulei Italice, sau preponderent pastorală la populațiile din Irlanda, la celții din peninsula Iberică sau la briți. În societatea pastorală din Irlanda, pământul aparținea tribului. Delimitarea terenurilor pe familii a fost un fapt care a intervenit mai târziu și când pământurile care aparțineau unor familii erau împrejmuite cu șanțuri, garduri sau valuri de pământ. Sate proproiu-zise nu existau, fiind documentate doar grupuri mici de câteva case adunate la un loc, în general, la intersecția unor drumuri. În schimb, în sistemul economiei agrare din Galia, terenurile erau împărțite pe familii, ca bunuri de familie. Mai târziu, în epoca medievală, unei familiii îi revenea un lot denumit ”baile”, căruia îi corespundea, în general, un șeptel de 300 de vite la un teren cu o suprafață cuprinsă între 1000 și 1400 de hectare. Un trib însuma cca 30 de familii compuse, fiecare în parte, din câte patru generații. Cum, un trib avea în proprietatea însumată 30 de ”baile”, acestea vor deveni cu timpul viitoarele unități administrative. În lumea celtică au apărut mai târziu și sate de mari dimensiuni, așa cum s-a întâmplat în nordul și estul Galiei, dezvoltate din comunitățile triburilor. În general, comunitățile erau apărate de valuri de pământ sau ziduri de piatră, terenurile agricole fiind marcate și ele. Reguli menținute până în secolul XIV Când o generație întreagă se stingea, se proceda la o reîmpărțire echitabilă a pământului, așa încât, în Galia de pildă, fiecărui bărbat, fiecărui tânăr ajuns la vârsta maturității (17 ani), îi reveneau aproximativ două hectare de teren. La celții din sudul Britaniei, în Țara Galilor, această regulă s-a păstrat până în secolul XIV. Dar, schimbările intervenite între timp, prin acapararea pământurilor neatribuite, deci, prin creșterea averilor mobiliare, prin acordarea de favoruri unor familii, au dus la transformarea proprietății funciare colective la consolidarea marilor proprietăți individuale și, la transformarea proprietarilor în aristocrație tribală, baza nobilimii de mai târziu. Bogăția unui celt era socotită după numărul de vaci și boi aflate în proprietatea sa. ncursiunile de pradă și furturile de vite erau destul de dese și de mare amploare. Cel puțin în Inrlanda, ele au reprezentat baza unor producții epice populare. Dar, toate populațiile celtice creșteau, de asemenea, și porci, găini, curcani, păuni, rațe și gâște domestice. În primele etape istorice, caii erau folosiți exclusiv în luptă, dar aceștia se găseau într-un număr foarte mic. Nobilul proprietar putea împrumuta unui țăran mai sărac un anumit număr de vite pe un termen stabilit și în condiții care puteau leza libertatea debitorului care, astfel, devenea, într-un fel, serv. În acest fel, societățile tribale celtice s-au transformat în societăți pre-feudale. Progrese remarcabile în agricultură Păstrând, în general, tehnicile moștenite de la civilizația romană, agricultura celților a făcut progrese remarcabile în primele secole ale mileniului I. În Galia se cultivau toate cerealele: orz, grâu, secară, ovăz. În Irlanda se cultiva cu precădere orzul, nefiind însă neglijate nici celelalte culturi. Celții au practicat asolamentul și îngrășarea pământului cu marnă. Au inventat plugul mare cu două roți, tras de boi, cu brăzdar de fier, triunghiular și reglabil, plug preluat ceva mai târziu și de populațiile germanice. Tot celții au îmbunătățit construcția coasei, forma dată de ei rămânând până azi. Și, tot ei au perfecționat moara de măcinat compusă din două pietre, dintre care una era acționată de un braț mobil care îi imprima o mișcare circulară, moara fiind acționată, în principal, de puterea apei. Surprinzător, celții au inventat un fel de mașină de secerat montată pe  patru roți, aceasta fiind trasă de boi. Cerealele erau depozitate în gropi foarte adânci, săpate în stâncă, gropi care comunicau între ele prin galerii. Mai târziu, cerealele erau depozitate în chiupuri de mari dimensiuni. Exportul de alimente era esențial Colateral dezvoltării agriculturii și creșterii animalelor, dezvoltarea meșteșugurilor au făcut ca populațiile celtice (iberi, itali, gali, briți) să se bucure de prosperitate, fapt care le-a permis să susțină un comerț deosebit de dinamic, desfășurat la scară mare, atât pe uscat, cât și pe marile fluvii, în aproape întreaga Europă de Vest și Centrală (Dunăre, Rhin, Elba, Vistula, Oder). De subliniat faptul că în secolul IV, grupuri de celți s-au stabilit în enclave în Transilvania dar, două secole mai târziu, din păcate, marea lor majoritate au fost alungați de români. Comerțul maritim nu era desfășurat de celți decât în zonele atlantice, de coastă. Drumurile erau străbătute de caravane de care pline cu mărfuri, pe artere existând puncte de popas, dar și puncte vamale. Galii și celtiberii, făcând comerț de tranzit, cărau minereuri brute, metale semifinite, cositor (din Britania și Irlanda), importând din Grecia și Italia obiecte de lux, vase de bronz, vase pictate de ceramică. Dar, totodată, galii exportau cantități masive de șuncă și slănină sărată, alături de vin. Un alt produs care era exportat în mari cantități era săpunul, care nu este altceva decât o invenție celtică, obținut din grăsimea animalelor. De latfel, se cunoșate faptul că populațiile celtice erau deosebit de curate, locuințele și gospodăriile fiind ordonate cât se poate de bine, toate acestea conducând la o stare de sănătate peste media celorlalte populații ale Europei dar și la un nivel de viață superior. Organizarea socială Spre deosebire de majoritatea populațiilor Europei, în societatea celtă, drepturile matrimoniale și poziția juridică a femeii aveau un rol deosebit de important. În principiu, femeia avea dreptul de a-și alege liberă soțul. În cazul decesului unuia dintre părinți, partea de proprietate nu îi revenea soțului rămas, ci trecea în aceea a copiilor, în mod egal. Pe tot cuprinsul spațiului geografic ocupat de populațiile celtice, erau cunoscute zece forme de căsătorie, deosebite între ele de modul în care era administrată proprietatea. Astfel, în Irlanda, soția își păstra proprietatea intactă, administrându-și-o singură ba, mai mult, locuind pe proprietatea sa, nu în casa soțului. În Țara Galilor, era recunoscută căsătoria temporară liber consimțită și pe perioade bine determinate, la fel cum în Iberia era recunoscută căsătoria neregulată. Din Țara Galilor a pornit obiceiul ”jus primae noctis”, adică, dreptul nobilului de a deflora mireasa, obicei preluat mai apoi de toate populațiile Europei. La gali și itali, acest drept putea fi răscumpărat de la nobil, prin plata unei taxe. Dar, taxa era, de regulă, într-atât de mare, încât erau puțini țărani care o puneau plăti. În schimb, soții aveau dreptul de a divorța oricând. gest juridic facilitat și de faptul că proprietățile aduse ca parte, în căsnicie, nu deveneau comune niciodată. Poligamia era admisă, în sensul că un soț sau o soție puteau avea una sau mai multe concubine, unul sau mai mulți concubini recunoscuți de comunitate. Divergențele și conflictele dintre familii erau reglementate prin normele așa-zisei legi a ”Prețului onoarei”, preț care era stabilit în funcție de starea socială și materială a celui vinovat. De exemplu, în secolele VI-VII, ”Prețul onoarei” unei căpetenii de sat era de 7 sclave sau 21 de vaci, iar pentru o căpetenie de trib (rege, în stadiu incipient), de 28 de femei sclave și 83 de vaci.