Ne încheiem periplul istoric și culinar din epoca antichității prezentând câteva date despre alimentația populației din Dacia Romană, precum și câteva obiceiuri culinare din acea perioadă. Informațiile sunt preluate din lucrarea ”Alimentația în Dacia Romană” semnată de Lelia Molnar și publicată sub egida Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Gătitul În familiile nobiliare, gǎtitul se fǎcea de bucǎtarul casei sau, la anumite ocazii, de bucǎtari angajaţi. Metode simple de pregǎtire a cǎrnii erau frigerea sau fierberea. Prǎjirea cǎrnii la frigare se utiliza pentru vânat de mici dimensiuni, peşte sau bucǎţi de carne. Romanii preferau frigerea cǎrnii şi a peştelui în vase de lut sau fier puse direct pe foc sau pe grǎtare de fier. Bucǎtarii aveau la dispoziţie o mare varietate de vase, de diferite forme, capacitǎţi ( boluri, cǎni, ulcioare, oale, castroane, vase cu capac, lǎzi de depozitare). Carnea nu era doar prǎjitǎ sau fiartǎ, ci şi friptǎ la grǎtar. Pentru asta se foloseau grǎtare de fier sau bronz, craticula. În castrul de la Feldioara a fost descoperit un fragment de grătar, din fier forjat, destul de bine conservat. Aceste grǎtare erau folosite pentru a frige carnea, dar puteau fi puse deasupra cǎrbunilor ca suport pentru vasele de gǎtit. Vase destinate transportului şi depozitării unor produse alimentare, solide sau lichide erau: amforele, chiupurile, ulcioarele. O situaţie sesizabilǎ și în alte situri din Dacia sau din alte provincii este frecvenţa mai mare a vaselor de servit, decât cea pentru pregǎtirea mâncǎrii. Ar putea exista diferite explicaţii pentru acest fenomen. Ar putea însemna cǎ vasele pentru gǎtirea alimentelor nu erau foarte numeroase sau erau dublate de cele din metal. O altǎ explicaţie ar fi fragmentarea foarte mare a anumitor piese ceramice din descoperirile arheologice, fapt ce nu permite identificarea sau atribuirea lor anumitor categorii de vase. Condiţiile de pǎstrare, descoperire sau inventariere ar putea fi o altǎ explicaţie. Organizarea bucătăriei În epoca imperială, în casele bogătaşilor, bucătăria era de mari dimensiuni. Focul se făcea atât pe vetre zidite fixe, cât şi pe un fel de maşini de gătit care puteau fi transportate dintr-un loc în altul. În jurul acestora mişunau numeroşi bucătari şi ajutoarele lor, sub conducerea unui bucătar şef. Vatra pentru gǎtit era piesa cea mai importantǎ dintr-o bucǎtǎrie. Romanii aveau vetre fixe, zidite. Pe lângǎ aceste vetre zidite au existat şi variante mai mici, portabile. De obicei bucǎtǎriile erau mici şi simple, dar utilate cu diferite vase şi ustensile de bucǎtǎrie. Adesea bucǎtǎria era legatǎ şi se afla în apropierea termelor ( în cazul în care casa avea). Uneori lângǎ bucǎtǎrie se aflau şi latrinele, grupându-se astfel în acelaşi loc al casei toate încǎperile care necesitau apǎ sau foc. Servitul Pe lângǎ platouri, farfurii, pe masǎ puteau fi puse mici recipiente pentru sare ( salina) şi piper ( piperatoria). De obicei alimentele erau gata preparate şi secţionate în momentul aşezǎrii lor pe mese, astfel încât furculiţe şi cuţite nu erau folosite. Se foloseau în schimb linguri ( cochlear, ligula). Destul de variate sunt şi vasele destinate lichidelor. Serviciul de masǎ din argint ( ministerium ) cuprinde atât vasele pentru alimentele solide ( vasa escaria ) cât şi cele pentru lichide ( vasa potoria). De obicei se compunea din: ulcioare, patere, tǎvi, recipiente pentru piper, linguri, cupe, pahare. Trecând la vesela de servit din ceramicǎ şi aici putem vorbi despre cele douǎ categorii: vasa escaria şi vasa po(ta)toria. Prima categorie cuprinde platouri, farfurii, boluri, castroane, strǎchini. Vesela pentru servitul lichidelor cuprinde boluri/cupe, cupe şi pahare. Recipientele de bǎut nu sunt foarte numeroase. Acest lucru se poate explica prin fragilitatea lor şi prin preferinţa, probabil, pentru recipiente similare din sticlǎ sau metal. Se pare cǎ în sudul Daciei, farfuriile sunt mai numeroase, iar castroanele mai rare decât la Potaissa. Căniţele sunt foarte rare la Potaissa, probabil pentru că aici căniţele şi cupele de lut erau în mai mare măsură înlocuite cu paharele de sticlă. Platourile-tăvi puteau fi folosite şi la bucătărie, iar farfuriile făceau parte din serviciul de masă. Diferite forme aveau şi căniţele şi cupele. Pentru băut erau folosite pahare de ceramică sau de sticlă, de mari dimensiuni. Vesela pentru servitul mâncǎrii este relativ bine reprezentatǎ pe situl de la Napoca. Din punct de vedere al frecvenţei majoritatea covârşitoare o constituie bolurile, urmate de strǎchini, farfurii şi platouri. Vesela pentru servitul mâncǎrii se situeazǎ pe primul loc în ansamblul ceramicii comune, reprezentând 41% din total. Vesela pentru bǎut include un numǎr redus de exemplare, care din punct de vedere al formelor este dominatǎ de cupe urmate de boluri/cupe şi pahare. Vesela pentru bǎut reprezintǎ 7% din ansamblul ceramicii comune, proporţia respectivǎ fiind obişnuitǎ şi în cazul altor situri. Putem observa cǎ la Potaissa castroanele sunt mai numeroase, iar farfuriile mai rare. O situaţie asemǎnǎtoare este observabilǎ şi la Napoca, unde 78% din vesela de servit este alcǎtuitǎ din boluri. Acest lucru ar putea indica anumite preferinţe culinare şi consumarea cu predilecţie a terciurilor sau a mâncǎrurilor mai lichide. Preponderenţa oalelor în cadrul veselei pentru pregǎtit alimentele ar putea fi un indiciu pentru fierberea cu precǎdere a alimentelor. Deoarece vasele de ceramicǎ, metale şi sticlǎ de pe diferitele situri din provincie nu au fost studiate unitar, nu s-au fǎcut atribuirile clare ale pieselor diferitelor categorii de vase şi nu s-a stabilit procentajul diferitelor grupuri de vase, nu se pot trage concluzii concrete şi sigure cu privire la utilizarea cu preponderenţǎ a anumitor tipuri de vase în anumite zone, cu privire la preferinţa anumitor vase în anumite ateliere, nu se pot face presupuneri mai ample şi mai complexe cu privire la anumite preferinţe culinare. Banchetele Banchetele au reprezentat un ritual social important în Dacia Romană. Au fost esenţiale în relaţia elitelor cu cei aflaţi în subordinea lor, cu potenţialii suporteri, cu întreaga comunitate, precum şi în relaţiile cu cei din aceeaşi clasǎ socialǎ. Marcau şi întâlnirile mai umile dintre cei din clasele inferioare, liberţi şi chiar şi unii sclavi, în breslele şi asociaţiile lor religioase. Apar în ritualurile funerare şi comemorarea morţilor, sunt caracteristice festivalurilor religioase. Numeroşi autori antici oferǎ informaţii cu privire la banchete, gazdele acestora, obiceiuri, ritualuri, alimente de la banchete, dar acestea se referǎ de obicei doar la clasele superioare. La acestea se adaugǎ descoperirile arheologice ale unor încǎperi destinate banchetelor, dovezi despre mobilierul acestora, vesela şi alte elemente utilizate la banchete. Multe reprezentǎri artistice ilustreazǎ luatul cinei, bǎutul. Banchetele publice pot avea un caracter sacru sau profan, fiind legate de evenimente din viaţa politicǎ sau militarǎ. Se desfǎşurau într-un context religios, aspectele rituale ale banchetului fiind respectate. În cultul privat, familia participa la banchetele în onoarea zeilor sau strǎmoşilor. În cultul domestic erau numeroase ocazii pentru ofrande şi sacrificii. Mâncarea joacǎ un rol important şi în banchetele funerare. Erau o serie de reguli în ce priveşte tipurile de alimente şi modul lor de preparare pentru banchet. Un rol decisiv îl joacǎ şi statutul social al persoanelor implicate. Comemorarea în clasele mai sǎrace era diferitǎ de cea a bogaţilor. Schimbǎri în ritual se produc şi de-a lungul timpului. Alimentele de la banchetul funerar se compuneau din ouǎ, legume, fasole, linte, sare, pâine, carne de pasǎre. Pe mormânt se puneau alimente şi vin. Şi în Dacia sunt numeroase reprezentǎri cu scene de banchet, pe care apar şi diferite vase, pâinea crestatǎ în patru. De obicei sunt mai numeroase scenele pe monumentele funerare. Apariţia acestei teme şi în reprezentǎrile artistice din Dacia atestǎ obiceiuri şi practici similare cu cele din restul Imperiului. Ar fi interesantǎ realizarea unui studiu comparativ între motivele de pe aceste reprezentǎri sau modul de reprezentare a anumitor lucruri sau idei, pentru a vedea dacǎ existǎ anumite caracteristici specifice provinciei dacice.