News

178

Bihor – Ferme de familie de succes în parteneriat cu un mare producător de furaje

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Trei ferme de familie din satul Miersig derulează afaceri de zeci de mii de euro din creşterea puilor de carne, folosind vechi clădiri ale fostului CAP amenajate într-un parteneriat de succes cu cel mai mare producător de nutreţuri combinate din zonă - Nutrientul - dar şi cu experienţa şi pregătirea unui mentor, decanul Facultăţii de Protecţie a Mediului din Oradea, Ioan Chereji. În principiu, reţeta succesului este simplă. Fermierii preiau pui de o zi de la grupul Nutrientul din Palota, împreună cu furajele necesare, îi cresc 42 de zile până ajung la peste două kilograme şi îi vând aceleiaşi firme la preţul pieţei. La preluare, grupul Nutrientul le scade din preţ valoarea puilor de o zi şi a furajului necesar celor trei faze de creştere (starter, creştere şi finisare). "Sigur că este o afacere rentabilă pentru că ai, de la bun început, asigurată desfacerea şi ăsta-i cel mai important lucru. Puii de carne sunt o marfă pe care nu poţi să o ţii, orice zi de întârziere înseamnă cheltuială," a declarat Ana Curtu, proprietara unei ferme de 10.000 de pui. Chiar la intrarea în sat, pe partea dreapta, se văd, pe lângă cele trei ferme de pui, încă două ferme, una de găini ouătoare şi alta de oi. În ferma inginerului Ioan Chereji, decanul Facultăţii de Protecţie a Mediului din Oradea, cresc acum păsări exotice, păuni şi păstrăvi, după ce în 2012 profesorul universitar a plecat din sat la conducerea facultăţii, care are şi departament de agricultură. "Domnul profesor a fost mentorul nostru cu tot ce se numeşte ajutor. Dânsul a fost primul care a început în sat afacerea cu pui de carne, apoi au prins curaj şi alţii. Ne-a învăţat şi ne-a ajutat mult şi cu tehnologia. Dacă nu era dânsul, nu ne apucam noi de crescut pui," recunoaşte Ana Curtu. Femeia a urmat cu stricteţe toate indicaţiile primite de la decan şi a reuşit. A început afacerea cu pui de carne în 2008. A vândut cele 16 vaci pe care le avea şi cu banii strânşi s-a apucat să amenajeze hala pentru pui în grajdul vacilor. Cum nu i-au ajuns banii, s-a împrumutat la bancă şi a cumpărat cu 20.000 de euro toate instalaţiile din interior, de încălzire, de lumină, sistemele de hrănire etc, toate nou-nouţe, în cea mai mare parte automatizate. "Am pornit totul pe cont propriu, fără să apelăm la subvenţii naţionale ori europene. Acum dacă se vor da fonduri pentru fermele de familie va fi mult mai uşor pentru alţii să înceapă. De la bun început am pornit cu zece mii de pui, pentru că, şi dacă-s o mie, tot atâta cheltuială ai," a spus proprietara fermei. Ea susţine că nu-i nevoie atât de muncă fizică, istovitoare, cât de foarte multă atenţie la igienă, "să nu cumva să introduci viruşi", la curăţenia şi dezinfecţia după fiecare serie de pui, şi mai ales la aerisire. "Din neatenţie poţi uita să porneşti ori să programezi ventilaţia la capacitatea necesară ... şi-ai pierdut tot. Pentru pui, aerul este mai important decât apa", spune Ana Curtu. Localnicii au aflat în detaliu cum se construieşte o fermă de pui de carne, ce instalaţii sunt necesare, cât costă, de unde le pot procura, tehnologia de creştere şi cât se poate câştiga. Toate calculele făcute de decanul Chereji le-au dovedit sătenilor, şi în realitate, că, dincolo de cheltuieli, o fermă cu zece mii de pui, pe 650 mp, poate produce cam 9.000 de lei beneficiu la o serie de pui. Într-un an, o fermă poate rula şase serii de pui, pentru creşterea uneia fiind necesare două luni, pentru că după livrarea la 42 de zile, la greutatea de 2,5 kg, urmează perioada de curăţare şi dezinfectare a adăpostului. Iar statul acordă subvenţie de 2 lei/cap de pui livrat. "Oamenii trebuie informaţi şi este necesar să li se deschidă ochii, pentru că altfel nu vor reuşi, fiind obişnuiţi doar cu curtea lor, acolo, cu 20 de găini, care fac mai mult mizerie decât ouă. Ei au nevoie de specialişti în mijlocul lor, care să le arate cum se lucrează performant'', a declarat pentru AGERPRES prof. univ. Ioan Chereji. Fermele de familie care fac afaceri cu grupul Nutrientul Palota îşi asigură furajele pentru pui direct de la distribuitor deoarece, spun fermierii, nu conţin antibiotice, iar randamentul de calitate este incomparabil cu oricare altă firmă. Nutrientul este o societate bihoreană pe acţiuni, cu capital 100% românesc. Fosta fabrică de nutreţuri, înfiinţată în 1972, la Palota, a fost privatizată, în 1991, de directorul Iosif Pazuric, prin metoda MEBO, iar din anul 2007, printr-un management performant şi cu fonduri europene, Nutrientul a reuşit să se dezvolte an de an, ajungând la standarde europene. Compania achiziţionează şi stochează cereale pe toată durata anului, realizând o producţie de furaj granulat de 20 de tone pe oră. Sub motto-ul de credinţă şi acţiune ''Creştem împreună'', Nutrientul a achiziţionat şi modernizat, începând din anul 2007 până în prezent, şapte ferme zootehnice în Bihor, pentru a produce găini ouătoare, pui de carne, suine pentru îngrăşare şi reproducţie. Cu ajutorul companiei prind viaţă şi micile ferme de familie care încep să apară şi să se dezvolte, de la an la an. (AGERPRES)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2