204
(Agerpres) Uniunea Europeană (UE) trebuie să reducă subvențiile ca parte a viitoarelor reforme, pentru a face față așteptatei scăderi a bugetului destinat agriculturii, în urma ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar (Brexit), a declarat sâmbătă comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, într-un interviu acordat publicației germane Der Spiegel, transmite Reuters. Fermierii care adoptă practici sustenabile în cultivarea pământului ar trebui să fie cei mai mari beneficiari ai viitoarelor subvenții, a apreciat oficialul european. Acesta a adăugat: “Dacă fermierii vor să obțină subvenții directe, ei trebuie să contribuie mai mult la obținerea obiectivelor comune”. Hogan a declarat că intenționează să reintroducă o propunere pe care Germania a respins-o până acum, prin care vor fi reduse semnificativ subvențiile pentru beneficiarii cu ferme mai mari. “Trebuie să găsim metode de a acorda mai mulți bani fermelor mici și mijlocii”, a mai spus comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în România sunt la ora actuală 3,6 milioane de exploatații agricole (ferme sau gospodării), care reprezintă 30% din exploatațiile agricole existente la nivelul Uniunii Europene.