Comisia Europeană (CE) a mărit de la 50% la 75% cofinanţarea atât pentru testele ADN efectuate la produsele pe bază de carne de vită, cât şi la analizele pentru depistarea analgezicului fenilbutazonă în carnea de cal, a declarat ministrul român al agriculturii, Daniel Constantin, după Consiliul AGRIFISH al UE. În discuţiile legate de comercializarea cărnii de cal drept de carne de vită s-a subliniat, în primul rând, faptul că alimentele din carne de cal nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană, a spus ministrul. “În al doilea rând, s-au stabilit acţiunile următoare pe care Comisia Europeană (CE) le va întreprinde, pentru că există deja, la nivelul fiecărui stat membru, preocupări pentru întărirea controalelor; adică se fac controale la nivelul abatoarelor, la nivelul depozitelor, la nivelul unităţilor de desfacere, pentru a se stabili dacă ceea ce se comercializează este într-adevăr ceea ce scrie pe etichetă”, a precizat Constantin. Acesta a adăugat că executivul comunitar a solicitat tuturor statelor membre să colaboreze strâns cu Europolul, 'lucru la care s-a angajat şi România fără niciun fel de echivoc'. Daniel Constantin a reamintit că testele ADN pentru carnea etichetată cu menţiunea vită şi pentru depistarea fenilbutazonei în carnea de cal vor începe de la 1 martie, menţionând că partea de cofinanţare a CE pentru acestea a crescut la 75 %, faţă de 50%, cât propusese iniţial executivul comunitar la reuniunea de urgenţă a miniştrilor agriculturii de la 13 februarie, la care au participat reprezentanţii a şapte state member. (Agerpres)