News

202

Consumatorii din UE iau în calcul impactul cumpărăturilor asupra mediului

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Comisia Europeană a publicat ediția 2019 a Tabloului de bord al condițiilor pentru consumatori. Tabloul constată că, în general, discrepanțele dintre diferitele regiuni ale UE în ceea ce privește condițiile pentru consumatori se micșorează, consumatorii sunt mai conștienți de amprenta lor de mediu, iar normele în materie de protecție a consumatorilor contribuie la consolidarea încrederii în piață.   Věra Jourová, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: „Conform ultimelor cifre, peste 70 % din consumatori au încredere că vânzătorii cu amănuntul le vor respecta drepturile, dar din tablou reiese și că trebuie continuate eforturile de îmbunătățire a condițiilor pentru consumatori și a încrederii consumatorilor.Iar pachetul de măsuri „Noile avantaje pentru consumatori” va avea exact acest efect: le va oferi consumatorilor și autorităților un cuvânt mai greu de spus. Mă bucur să constat că, atunci când fac cumpărături, consumatorii sunt din ce în ce mai conștienți de amprenta lor de mediu. Acum, în apropierea sezonului Crăciunului, îi încurajez pe toți consumatorii să cumpere de la comercianți de încredere și într-un mod cu adevărat responsabil, precum și să își cunoască drepturile.”Principalele constatări:

  • În contextul conștientizării tot mai mari a fenomenului încălzirii climatice și a problemei contaminării planetei cu materiale plastice, sondajul constată că un procent tot mai important de consumatori din UE iau în calcul impactul cumpărăturilor lor asupra mediului. Consumatorii din UE care sunt cei mai sensibili la problemele de mediu sunt cei din țările din sudul (59 %) și estul Europei (57 %). În rândul comercianților cu amănuntul, cei mai mulți (71 %) consideră că mențiunile „ecologic” utilizate pentru produsele sau serviciile din sectorul lor sunt fiabile.
  • Condițiile pentru consumatori înregistrează s-au depreciat în Europa de Vest, însă continuă să se îmbunătățească în alte părți ale UE, țările din sudul și estul UE recuperând în bună măsură decalajul față de media UE. Cu toate acestea, între țara cu cel mai mare punctaj (Suedia, 71 %) și cea care a primit cel mai mic punctaj (Croația, 53 %) rămâne totuși un decalaj important.
  • Peste 70 % din consumatorii din UE au încredere că vânzătorii cu amănuntul le respectă drepturile de consumatori. Regăsim aceeași tendință și de partea cealaltă, peste 70 % din comercianții cu amănuntul afirmând că nu le este greu să respecte legislația în materie de protecție a consumatorilor. În plus, majoritatea comercianților cu amănuntul din UE apreciază drept adecvat felul în care se asigură respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de siguranță a produselor în sectorul lor. Sunt apreciate în mod deosebit măsurile luate pentru asigurarea respectării legislației în materie de siguranță a produselor, trei sferturi dintre comercianții cu amănuntul având remarci pozitive cu privire la activitatea de monitorizare realizată de autoritățile publice.
  • Procentul consumatorilor care cumpără bunuri sau servicii online a ajuns la aproximativ 60 % în 2018 și continuă să crească, în ciuda unor disparități notabile, care variază de la 84 % în Danemarca la aproximativ 20 % în România și Bulgaria. Cu toate acestea, consumatorii au mult mai puțină încredere să cumpere bunuri sau servicii dintr-o altă țară din UE (48 %) decât să cumpere de pe piața internă (72 %).

Context   Tabloul de bord al condițiilor pentru consumatori monitorizează condițiile de la nivel național pentru consumatori în trei domenii:  

  1. cunoaștere și încredere;
  2. respectarea și asigurarea respectării legislației;
  3. soluționarea plângerilor și a litigiilor

  Tabloul de bord examinează și progresele înregistrate în ceea ce privește integrarea pieței UE a comerțului cu amănuntul și comerțul electronic. Principalele surse de date le reprezintă sondajele reprezentative realizate în rândul consumatorilor și al comercianților cu amănuntul din statele membre ale UE și din Islanda și Norvegia.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2