Acordarea unui sprijin financiar fermierilor nu are intodeauna ca efect dezvoltarea activitatii agricole. De multe ori, odata cu majorarea subventiilor se pot constata cresteri ale preturilor la inputuri, precum si cresteri ale taxelor, este de parere Daniel Botanoiu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii. „In ceea ce priveste sustinerea producatorilor, sigur ca cel mai la indemana este sa spunem ca dam o anumita suma de bani pentru un sector sau altul. Insa nu intodeauna acordarea unei sume de bani ajunge sa dezvolte activitatea agricola sau sa il ajute efectiv pe producator. Am constatat, de foarte multe ori, ca pe masura ce maresti subventia, cu atat cresc preturile la inputuri, cresc taxele. Asistam la o pierdere, in primul rand pentru contribuabil, insa pe de alta parte si pentru producator”, a declarat pentru StiriAgricole.ro, Daniel Botanoiu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii. In prezent, mai mult de jumatate din fondurile europene puse la dispozitie pentru agricultura romaneasca sunt folosite pentru subventii. Potrivit datelor AFIR, tara noastra a atras pana in prezent 7,31 miliarde de euro prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007-2013, conform datelor AFIR. De asemenea, Romania a beneficiat in aceasta perioada si de 7,6 miliarde de euro (grad de absorbtie 98%) pentru plata ajutoarelor si a subventiilor catre fermieri. In 2015, subventia pe suprafata a fost de 170 de euro pe hectar, pentru fermierii care detin pana in 5 hectare sau au peste 30 de hectare. Cei care au avut in exploatatie intre 5 si 30 de hectare au primit subventii pe suprafata in valoare de 220 de euro pe hectar. O alta statistica mai putin buna ne arata ca in prezent circa 85% din agricultorii care primesc subventii detin pana in 5 hectare de teren agricol, ceea ce demonstreaza inca o data necesitatea formarii de cooperative sau asociatii de producatori.