276
Din această toamnă, iaurturile din gama Danone vor purta pe ambalaje poveștile câtorva dintre gospodarii care furnizează lapte către fabrica din București. Astfel, scanând QR codul de pe ambalaje direct cu camera foto a telefonului sau intrând pe iaurtuldanone.ro, consumatorii pot afla detalii despre 7 dintre cele peste 140 de familii de gospodari care fac parte dinprogramul socio-economic „O șansă pentru familia ta”, desfășurat în Zimnicea deDanone,împreună cu partenerii săi. Există un nivel mare de interes în rândul consumatorilor cu privire la ingredientele din care sunt făcute produsele alimentare pe care le consumă. Astfel, peste jumatate[1]dintre consumatorii de iaurturi citesc ingredientele de pe eticheta produselor, procent în creștere în ultimii ani. Și pentru căoriginea acestor ingrediente este de asemenea importantă, Danone România a dezvoltat în ultimii ani o adevărată tradiție a transparenței și comunicării deschise cu consumatorii, fie prin interacțiuni directe cu aceștia, așa cum sunt zilele porților deschise organizate în fabrica din București,fie prin poveștile fermierilor români care produc zilnic lapte pentru iaurturi. „Calitatea a fost mereu o prioritate pentru noi, tocmai de aceea în spatele fiecărui pahar de iaurt stau multe ore de muncă și pasiunea pentru lucrurile bine făcute. Iar totul începe la ferme, cu producția laptelui de cea mai mai bună calitate, asigurat de fermierii noștri iscusiți și pasionați de munca lor.De peste șapte ani, desfășurăm programul <<O șansă pentru familia ta>>, prin intermediul căruia am susținut peste 140 de gospodari din Zimnicea să își întemeieze o afacere de familie și să aibă propria micăfermă. Suntem bucuroși că au decis să ne fie parteneri și să ne ofere cel mai bun lapte, pentru care muncesc cu dăruire și responsabilitate.Ne dorim să ducem poveștile lor mai departe și să le vorbim românilor despre sursa laptelui din care sunt produse iaurturile Danone. Doar cu ajutorul lor, reușim să producem în fiecare zi peste 1 milion de iaurturi, care ajung pe mesele românilor și ale europenilor din alte 13 țări”, declarăNatalia Gelstein Kiss, General Manager Danone România, Bulgaria şi Ţările Adriatice. De 20 de ani, Danone România produce iaurt de cea mai bună calitateîn fabrica din București, colectând anual peste 60 de milioane de litri de lapte proaspăt, în mare majoritate din surse locale. Compania are parteneriate durabile cu peste 20 de ferme mari, toate atent selectate şi verificate din punct de vedere al calității. La acestea se adaugă cele peste 140 de gospodării din proiectul socio- economic „O şansă pentru familia ta”, dezvoltat deDanone începând cuanul 2012,împreună cu partenerii Open Fields șiPolaris. Programul a ajutat comunităţile din zonele defavorizate să se dezvolte ca producători de lapteși a început cu oferirea de juninci din rasa Holstein familiilor care nu aveau posibilitatea de a investi în achiziţionarea unui animal de rasă, stimulând astfel producţia locală. Prima vițelușă născută a fost, la rândul ei, oferită altei familii din comunitatea locală, iar lanţul beneficiarilor a crescut.În total au fost donate peste 370 de văcuțe. A urmat apoi dotarea cu 29 de stații de muls mobile echipate cu panouri solare pentru încălzirea apei, 7 mașini agricole care să le asigure gospodarilor nutrețuri pentru sezonul rece, ca și peste 800 de ore de curs pe teme, precum igiena, nutriția și managementul fermei pentru gospodarii participanți în program. În 2019 programul merge mai departe cu inițiative în zona de mediu, așa cum este procesarea ecologică a deșeului de grajd și plantarea a peste 8.000 de copaci în zonă. Programul „O șansă pentru familia ta” este o iniţiativă pe termen lung, care va continua şi în următorii ani, devenind o soluție socială inovatoare pentru comunități defavorizate din zone rurale sau urbane mici. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesţi www.iaurtuldanone.ro, www.facebook.com/DanoneRomania sauwww.facebook.com/iaurtul.Danone. [1]Studiu de reputație, 2017, realizat de 360 insights la cererea Danone Romania, pe un eșantion de 342 repondenți din mediul urban, consumatori de lactate proaspete.