Repers

281

Despre traderi și speculanți

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Cam de fiecare dată când se vorbește despre corectitudinea lanțului de aprovizionare în sectorul alimentar, se amintește și despre problema intermediarilor, botezați mai americănește ”traderi” și numiți mai pe românește speculanți. Dar nu trebuie să generalizăm, pentru că sunt și dintr-ăștia, oameni cinstiți. Iar când se amintește de ei, referirea e cu gândul la piața locală.

Cu totul altfel stau lucrurile pe plan global, acolo unde totul capătă alte dimensiuni. Iată: Acum ceva vreme, ditamai FAO anunța planeta că în scurtă vreme, prețul alimentelor va ajunge la cele mai mari cote din ultimii șase ani.

Drept cauze, erau invocate condițiile meteo, Covid-ul și creșterea prețurilor la îngrășăminte. Și, cum știm că producția zootehnică, de exemplu, depinde și de aceste lucruri, am fi îndemnați să credem că mai e puțin și vine apocalipsa.

Doar că lucrurile nu stau și nici nu vor sta așa. Dacă ne referim la carne, prețurile sunt mici și la porc și la pasăre. Producția e mare, prețurile sunt mici și cam așa vor rămâne. Cum românii nu prea consumă carne de vită și nici de oaie sau miel, acestea două contează mai puțin. Deci, perspectivele nu se arată deloc negre, așa cum ne sperie FAO.

Pe sectorul lactatelor, lucrurile stau și mai bine. Prețul laptelui-materie primă e la un nivel mulțumitor și, mai ales, relativ constant, cererea de lactate e și ea ridicată, iar previziunile vorbesc despre un an 2022 cu cerere în creștere, pentru laptele și lactatele lumii, dovadă și faptul că Fonterra, cooperativa neo-zeelandeză care cam dă tonul pe ”Milk Planet”, a anunțat pentru anul viitor mai mulți bani pentru laptele livrat la poarta fermei.

Așadar, de unde să vină atâta apocalipsă? Păi, dacă stăm să ne uităm mai atent, de la traderi. Începând de anul trecut, s-a speculat pe burse într-un hal fără hal. E drept că Statele Unite au avut și au probleme cu intemperiile, dar au fost alte zone agro-geografice în care producțiile de cereale, să spunem, au atins cote record, inclusiv în România. Îngrășăminte chimice s-au produs într-o veselie, dar prețurile au tot crescut, începând tot de anul trecut. De ce? Păi, tot ca urmare a speculațiilor bursiere.

Vor crește prețurile la cereale și input-uri într-atât încât și alimentele se vor scumpi până la cote de neimaginat? În niciun caz. Populația, nu doar la noi, oriunde în lume, are o limită a suportabilității cheltuielilor. Piața nu va accepta majorări uriașe, decât, cel mult, pentru perioade scurte.

De aceea, cred că nu va fi nicio apocalipsă. Traversăm un moment în care traderii/speculanții globali profită de o sumedenie de factori și fac și ei un ban în plus, față de ce estimau acum un an. Dar se vor potoli și ei.

Mai de neînțeles e felul în care s-a poziționat FAO, instituție ONU de la care te-ai aștepta să fie neutră. Dar poate că și ăia de la FAO, or vrea și ei un concediu mai liniștit și mai rafinat, în vara viitoare, de caută să influențeze prin mesajele pe care le transmit, mersul piețelor, mai știi!?

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2