News

384

Doru Stănculescu: "Dacă plecăm noi, se va alege praful!"

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(N.A.: Interviul a fost luat în anul 2013) Nu știu de ce, dar cand am plecat spre locuința lui Doru Stănculescu, pentru a-i lua interviul pe care il citiți mai jos, tot drumul nu am avut in minte decat excepționalul Cantec intre apele țării. Cu siguranță, a fost ceva premonitoriu, pentru că, la finalul dialogului nostru, Doru avea să-mi dea un CD pe care era imprimată o nouă variantă a cântecului amintit, reorchestrat de un alt excepțional muzician roman, Dan Andrei Aldea. Așa stând lucrurile, discuția noastră nu avea cum să pornească de la altceva decat de la cuvinte mai rar folosite in ultima vreme, cu Doru Stănculescu fiind ceva mai dificil de vorbit despre lucruri superficiale. Pentru că, un prezident al muzicii romanești nu are cum să fie superficial.

Acum totul e anglosaxon

Ilie Stoian: Cantecul e intre apele țării. Dar muzica mai e intre apele țării?

Doru Stãnculescu: Știi ce? Este doar acolo, in profunzimea țării. Dar pe scene, nu. Și, crede-mă, totdeauna imi face plãcere sã mã uit la Grigore Leșe. Acolo e muzica intre apele țării. Altfel, cand ascult mult hulita muzicã ușoară, aceea de pe vremuri, care nu ne lãsa pe noi sã scoatem capetele in lume, constat cã era compusã, totuși, pe un filon, pe un melos cu totul romanesc. Acum, totul e pe un filon anglosaxon, dacã nu, pe un filon latino.

IS: Mai bine zis, țigănesco-latin!

D.S.: Exact. Ai zis bine, țigănesco-latin! Așa-zisa vedetă latino de la noi n-are nimic de-a face cu muzica latino adevãratã, e doar o gâjâială. Mai bine aș canta eu, latino, dacă imi pun mintea, nu el!

IS: Uite de ce și-am pus prima intrebare: Tu ești unul dintre artiștii romani care au reușit să defineascã foarte profund, prin cateva cantece, adevãratul sentiment patriotic, acel sentiment care nu e afirmat cu trompeta, ci acela care se simte și se trãiește permanent, care se revendicã de la un bun-simț nativ al romanului. Mai gãsim acest sentiment in societatea de azi?

D.S.: Eu sunt convins cã mai existã, dar nu uitandu-ne la televizor. Așa ceva nu vom gãsi acolo. Acolo avem o țarã manelizatã.

Toate emisiunile astea de divertisment sunt de o facturã atat de ieftinã și totul se rezumã la sclipici și la anumite gãști de așa-ziși prieteni (pentru cã nici nu sunt prieteni intre ei, protagoniștii de azi mușcandu-se tot timpul, unul pe altul, de fund!).

Ei, bine, aceastã gașcã omniprezentã, aceste nume nu-mi spun și nu spun, nimãnui, nimic. Se fac producții artistice care nu meritã aceastã categorisire. Acolo n-ai sã gãsești filonul de care vorbeam.

IS: Și atunci?

D.S.: Mai degrabã, gãsești un filon romanesc foarte puternic in Basarabia. Eu am vãzut cațiva cantãreți de acolo care au acel melos romanesc, neinfestat de anglosaxonism.

IS: Da, dar, in bunã parte, sunt infestați de atingerea sovieticã!

D.S.: Da, dar și-au pãstrat, totuși, filonul romanesc, acela curat. Inclusiv in cuvant au un vocabular, dupã pãrerea mea, mult mai plastic și mai adecvat ideii de romanism, decat noi, cei de aici.

IS: Te argumentez, spunand cã o comunitate ruptã de patria-mamã se revendicã mai degrabã de la rãdãcinile acesteia. Patria-mamã evolueazã, nu conteazã dacã spre bine, dacã spre rãu. Pe cand, minoritatea izolatã pãstreazã mai bine tradițiile. Pentru a se apãra, minoritatea va cultiva valorile inițiale. Poate de aceea, in Basarabia, putem gãsi mai ușor filonul romanesc de care vorbim.

D.S.: Așa e! Uite, luna trecutã, am deschis Gala Premiilor Adrian Pãunescu, aceea care s-a ținut la Arenele Romane. Am cantat primul, așa cum tot eu am fost primul folkist care a cantat la prima ședințã a Cenaclului Flacãra.

Dupã ce am cantat, am plecat acasã, iar restul am vãzut pe o inregistrare tv. Pe inregistrare erau niște oameni de litere basarabeni pe care (știi cã eu sunt ciufut cand ascult cate ceva, gãsesc imediat nod in papurã), i-am ascultat cu o deosebitã plãcere, cum n-am mai avut demult.

Chiar atunci m-am surprins gandind cã, nu intamplãtor, Eminescu a venit din Moldova! Vezi, îi tot beștelim pe moldovenii ãștia, dar uitãm cã rãdãcina culturii romane vine de acolo, din Moldova.

IS: E total greșitã judecata aprioricã, pentru cã omul e definit de faptele sale și de datul cultural al comunitãții din care provine, nu de sangele sãu.

D.S.: Bineințeles! Pãi, mama este moldoveancã. Tatãl meu este oltean. Sora mea, Mihaela Mihai, cãruia ii sunt frate numai de mamã, a avut un tatã basarabean. Eu m-am nãscut la maternitatea Colțea.

Am avut o primã nevastã bãnãțeancã (pe cea mai bunã compozitoare și interpretã folk din Romania, Adina Dimitriu, n.r.), iar pe a doua, Valentina, o ardeleancã de la Cluj. Așadar, am acoperit toatã zona Romaniei. Dar nu inseamnã cã pot fi judecat dupã asta, ci dupã ce am fãcut, dupã muzica mea.

Totuși, cred cã existã un dat genetic și cultural pentru fiecare. Cred, așadar, in ceea ce îi privește pe moldoveni, cã ei sunt rãdãcina culturalã a neamului. De acolo vin Grigore Ureche, Dosoftei, Cantemir, Eminescu, Sadoveanu și atația și-atația. Acolo e sămanța. Restul sunt ramuri ale acestei rãdãcini care vine din Moldova.

Am avut de invãțat de la Adrian Pãunescu

IS: Ne revendicãm de la o anumitã curãțenie sufleteascã atunci cand compunem. Iar tu ai dat o mãsurã foarte profundã ideii de a-ți iubi țara, locul și rostul.

D.S.: Fiindcã așa am simțit.

IS: Sunt insã alții care fac altfel. Așadar, ce determinã pe cineva sã fie trompetã, alterând muzica folk romaneascã, așa cum s-a intamplat in anii ’80? Te intreb lucrul acesta pentru cã, din pãcate, dacã vorbește despre folk, publicul românesc face referire la acea perioadã și mai puțin la anii ’70, cand, de fapt, atunci s-a scris pagina de valoare a acestei muzici, in Romania?

D.S.: A fost la un moment dat excesul de patriotism cultivat de Ceaușescu. Dupã pãrerea mea, el a fost un patriot autentic, numai cã lãtrãii din jurul lui au dus la paroxism sentimentul național, ajungandu-se la o spoialã de sentiment naþional.

Eu, de exemplu, dacã ar fi dupã mine, aș reinființa Cantarea Romaniei. Dar, in aceastã nouã Cantare a Romaniei, nu aș canta conducãtorii vașnici și inîelepți, ci aș incerca, așa cum fãcea Adrian Pãunescu, sã scot valori autentice din strãfundurile etnosului romanesc. Știi bine cã eu nu am avut mari tandrețuri cu Pãunescu.

Eu l-am considerat un om de la care am avut ce sã invãț și chiar am invãțat, respectandu-l pentru cã s-a luptat pentru generația noastrã in blugi și cu plete, in vremurile pe care le știi bine și tu, blugii și pletele ne erau tãiate pe stradã, de milițieni.

Prin forța lui, a oficializat un alt fel de comportament al tinerilor, un comportament mai liber, mai scãpat de dogme. Chiar și in cazul in care a fãcut apel la poezia patrioticã, referindu-mã aici la poezia patrioticã de calitate. și, primul pas l-a fãcut cand a ajuns prima oarã la Ceaușescu.

IS: Stii ceva despre aceastã intalnire a lor?

D.S.: El a ajuns la Ceaușescu avand sub braț manuscrisul volumului ”Istoria unei secunde”, care fusese tipãrit, dar care fusese dat la topit de cãtre șefii cenzurii. Și atunci, Pãunescu a cerut Și a obtinut o audientã la Ceausescu. Initial, acesta i-a acordat cinci minute, dar a stat cu Pãunescu 50 de minute, ascultandu-l recitand tot volumul!

Nu era un volum foarte gros și nici nu erau poezii foarte lungi. Dar erau bine scrise. Dealtfel, inainte de a-l cunoaște, eu am ales poezia Baladã de copilãrie, pe care am compus cantecul cu același titlu, poezie care, dupã mine, este o parafrazã la Doina lui Eminescu. Așadar, Pãunescu i-a recitat șefului statului tot volumașul de poezii, dupã care Ceaușescu i-a scris pe prima foaie: Poezii excepționale și a semnat, N. Ceaușescu.

Eu am vãzut, cu ochii mei, pentru cã Pãunescu mi-a arãtat manuscrisul. Evident, volumul a fost retipãrit imediat, apãrand pe piaþã. Ei, din asta, eu am priceput cã Nicolae Ceaușescu a fost un adevãrat patriot. Din pãcate, unii cantãreți de muzicã popularã au inceput sã-și compunã cantece de folclor nou care erau o penibilitate.

IS: Bine, dar penibilitatea asta a fost generatã și susþinutã de sistemul de propagandã al Partidului Comunist Roman și nu se poate spune cã Nicolae Ceaușescu nu a profitat din plin de lucrul ăsta. Apoi, nu numai in folcor s-a intamplat, ci și in muzica ușoarã, in folk, in rock, in muzica simfonicã, in artele plastice, in teatru, in toate artele.

D.S.: Exact, au fost tot felul de profitori care, in acest fel, au parvenit.

Am fost primul folkist din Romania

IS: E drept cã Adrian Pãunescu a descoperit valori. In cazul tãu cum a fost? V-ați gãsit unul pe altul, l-ai gãsit tu, te-a gãsit el?

D.S.: El m-a gãsit pe mine.

IS: Dar nu ești creația lui.

D.S.: Nu, in niciun caz! De fapt, uite cum a fost: La Festivalul Mamaia-1971, am cantat impreunã cu sora mea, Mihaela Mihai, Ecou de romanțã, in recitalul ei in afarã de concurs. Imediat, a apãrut un articol in Contemporanul, acolo unde Adrian Pãunescu avea o rubricã, Lumea ca lume.

Articolul era intitulat Un șlagãr. In articol, Pãunescu fãcea praf tot festivalul, lãudand un singur cantec, Ecou de romanțã, cantat de sora mea și compus de mine. Acesta a fost, oarecum, primul nostru contact. Apoi, in 1973, a venit la mine George Stanca, poetul care lucra la Flacãra ca secretar tehnic, spunandu-mi cã Adrian Pãunescu mã invitã sã cant la prima ședințã a Cenaclului. Așa s-a fãcut cã eu și Sorin Minghiat am fost primii folkiști care au cantat in Flacãra.

IS: Da, dar știu cã, puțin mai inainte, Adrian Pãunescu te mai susținuse o datã.

D.S.: Așa e. S-a intamplat la prima ediție a Festivalului Primãvara baladelor, la care am concurat cam fãrã tragere de inimã.

IS: De ce!?

D.S.: Eu avusesem, deja, apariții televizate, am fost primul folkist din Romania care a apãrut pe micul ecran, in 1970, cu piesa Ion Crașmaru. Aveam deja un nume și mi se pãrea cã participarea intr-un concurs m-ar fi situat in plan secund, cu atat mai mult cu cat știam cã Mircea Florian urma sã susținã un recital in afarã de concurs, impreunã cu trupa lui, Ceata melopoicã.

Dar, organizatorul festivalului, Nic Parlea, mi-a spus cã greșesc dacã gandesc așa. I-am ascultat sfatul, am concurat și, intr-adevãr, nu am greșit. La discuția pentru jurizare a fost un scandal monstru, fiind la paritate cu Marcela Saftiuc. Juriul era format, sã vezi chestie!, din Adrian Nãstase, Adrian Pãunescu, Adrian Severin, Nicu Ceaușescu și Aurel Gherghel, primul mare impresar din Romania.

Iar la acele discuții, Pãunescu a fost acela care a dat cu pumnul in masã, convingandu-i pe ceilalți cã merit Marele Premiu, și a fãcut asta fãrã sã mã cunoascã personal.

IS: Cine a mai concurat la acea primã ediție?

D.S.: Pãi, au fost Valeriu Sterian, de fapt, Vali și Carmen, grupul lui, adicã, Pro Musica, Adina Dimitriu – viitoarea mea sotie, Dan Chebac și Mircea Vintilã, dar aceștia din urmã au trecut cam neobservați la acea datã. Insã, la prima ședințã a cenaclului Flacãra nu am cantat decat eu și Sorin. De la a doua și a treia ședințã au apãrut și ceilalți.

IS: și care a fost primul repertoriu din Cenaclu?

D.S.: Ai hai și Baladã de copilãrie. Astea au fost primele douã cantece auzite in Cenaclu!

Pãmantul deocamndatã nu e poezie, e jurnal de actualitãți

IS: Doru, numele evocate de tine reprezintã rãdãcini ale folkului romanesc. și eu, in 1976, am mai prins ceva din atmosfera sãnãtoasã a Cenaclului de inceput. Incã era o atmosferã de lucru, de prietenie, de adevãratã efervescențã culturalã, in fond. Ce crezi, insã, cã a dus la degradarea Cenaclului Flacãra, in anii ’80? E drept, mulți dintre cei vechi și buni s-au desprins și și-au gãsit alt drum, dar ce crezi cã s-a intamplat cu aceia rãmași?

D.S.: Dar și alții și-au gãsit un drum separat, dupã ce și-au fãcut un nume, acolo! Și și-au fãcut un nume pe spinarea lui Adrian Pãunescu și pe versurile lui! Vrei sã-ți enumãr cațiva? Iata: Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcã și alții. Ãștia au avut portofolii intregi de cantece pe textele lui Pãunescu. Și Mircea Vintilã a fãcut, aș spune eu, compromisuri.

IS: Dar de ce crezi cã s-a alterat calitatea muzicii din Cenaclu? Te intreb lucrul ãsta pentru cã, repet, publicul larg face referire, din neștiințã și greșind grav, doar la anii 80 ai Cenaclului? Așadar, unde s-a greșit?

D.S.: Au fost mai multe aspecte, acolo. In primul rand, Adrian Pãunescu a inceput sã prefere, celor consacrați, oameni noi și slabi, care sã facã sluj la semnul lui și care sã stea drepți! Normal, aceștia au simțit o concurențã. Din pãcate, concurența asta se rezolva altfel, decat prin valoare artisticã.

De fapt, așa era și societatea. știai sã-l pupi in fund pe șef, ieșeai in fațã. Așa a fost și in Flacãra. A mai fost incã un lucru foarte important care a dus la involuția Cenaclului. Pãunescu a inceput sã iși impunã propriile texte. Știi cã se organizau selecții de noi valori. Care venea cu un cantec pe versurile lui era primit, care canta pe versurile altcuiva nu.

IS: Pentru cã Pãunescu dãduse și de gustul drepturilor de autor!

D.S.: Daaaa (zambește, n.r.), și de gustul drepturilor de autor, dar și de gustul narcisismului! Ii plãcea sã se audã. Eu am avut cu el o discuție. Mi-a reproșat faptul cã eu aș fi spus cã versurile de la Pãmantul deocamdatã sunt slabe.

Eu am spus insã cã Pãmantul deocamdatã nu e o poezie, ci doar un jurnal de actualitãți, in versuri. A pufãit, a scos aburi pe nas, gat, urechi și ochi și rezultatul a fost cã, dupã cateva zile, a trebuit sã pãrãsesc Cenaclul, el gãsindu-mi nod in papurã din orice.

Am fãcut lucrul ãsta cu pãrere de rãu. Ba, chiar, am tot tras de toți aceia cu care am inceput, sã nu plece. Le spuneam lui Mircea Florian, Ancuța Cãlugãreanu, Dan Tufaru, Mihai Stan, sã nu plece, pentru cã eram conștient cã dacã plecãm noi, se va alege praful, venind in locul nostru oameni din liga a doua, a treia și a patra. și așa a fost!

Imi amintesc cã, prin ’84, o fãtucã, aia care canta cantecul ãla cu galbenã gutuie/șade la fereastrã/toatã iarna noastrã, imi spunea cã ar face orice, și intãrea cand spunea orice, numai sã nu fie datã afarã!

Unii cred de cuviințã cã nu mai merit sã cant

IS: Pãi și Tatiana Filipoiu-Stepa mi-a spus in ‘83 cã, decat muncitoare in fabricã, mai bine in Cenaclu! In fine! Tu ești una dintre rãdãcini. Mai putem face apel la voi, pentru a mai salva ceva?

D.S.: Sunt rãdãcinã pentru tine și pentru alți caþiva care sunteți cu adevãrat artiști și care ne-ați urmat munca! Dar pentru alții, nu. Iatã, eu n-am avut loc in manifestarea de la Craiova, dedicatã tot lui Pãunescu, pentru cã o individã, Mãdãlina Amon (Ai auzit de ea? Cicã ar fi și ea o folkistã!), aflatã printre organizatori, cand a vãzut lista, a spus: Pãi, ce sã caute Doru Stãnculescu in spectacolul ãsta?

Mai mult decat atat, la Folk You, am fost la prima edișie și anul trecut. Anul ãsta, au crezut de cuviințã cã nu mai merit! Au preferat sã invite tipi care au fost huiduiți și in care s-a aruncat cu sticle (Puya-n.r.). Adicã, iatã ce selecție se face!

IS: Pãi, Doru, nonvaloarea, la fel ca prostia, e agresivã. Nu cumva nonvalorile anilor ’80 se manifestã acum și pe plan organizatoric? Pentru cã, dacã te uiți la cine organizeazã spectacolele de acum, ii gãsești in bunã mãsurã pe șoriceii de atunci, care chițãiau și ei douã, trei cantecele.

D.S.: Exact!

IS: Panã la urmã, insã, valoarea artisticã mai poate avea un cuvant in viitor?

D.S.: Sunt un tip optimist. Cred in steaua culturii romanești și a neamului meu. E drept cã, dacã nu au reușit alte popoare sã ne altereze, au reușit țiganii, avand acum o bunã parte dintre romani țiganizați. Dar, rãman optimist. Ce probleme avem sã facem culturã?

IS: Probleme nu avem, dar avem voințã?

D.S.: Aia e! Dar, iți repet, sunt optimist.

Gãtesc specialitãți din carne de vitel

IS: Cum spuneai, neamul nu se va pierde. Dar, ca sã nu piarã, neamul trebuie sã se și hrãneascã. Ce cãrnuri ii plac lui Doru Stãnculescu?

D.S.: Aaaa, in ultima vreme am fãcut o pasiune pentru carnea de vitã. Chiar ieri am gãtit o specialitate pentru familia mea. Imi plouã in gurã și acum! Este vorba de mușchiul de vițel in sos de piper verde. Deduci din asta cã mi-am descoperit pasiunea gãtitului. Imi place foarte mult sã gãtesc deserturi!

IS: De unde cumperi carnea?

D.S.: Nu prea mã impac cu mezelurile, iau doar carne proaspãtã. Am vanzãtoarea mea de la care cumpãr. Am botezat-o Ingerașul, pentru cã mereu mã intreaba: Ce carne vrea azi ingerașul meu?

IS: Doru, te simți liber?

D.S.: Da.

IS: Simți cã trãiești intr-o țarã bogatã?

D.S.: Da. Adicã, are potențialul de a fi foarte bogatã.

IS: Te simți bogat?

D.S.: Țiriac spunea cã, pentru a fi bogat, trebuie sã fii in situația de a merge la restaurant și de a comanda fãrã sã te uiți la prețuri. Nu prea mã uit la prețurile din lista de meniu. E drept, la restaurant merg destul de rar.

IS: Dar, ca artist, te simți bogat?

D.S.: Aș putea fi și mai bogat.

IS: Ai conștiința faptului cã ești principalul compozitor și interpret de folk din Romania?

D.S.: Am sã-ți spun ceva. Imi e puțin jenã cã o fac, dar iți spun, pentru cã am avut un martor la ce s-a intamplat acum ceva timp. Dialogand cu Dan Andrei Aldea, mi-am luat inima in dinți și l-am intrebat de ce a acceptat sã lucreze cu mine, de ce imi orchestreazã muzica? Iar el mi-a rãspuns: Pentru cã ești cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2