News

172

DSVSA Sibiu: În atenţia proprietarilor de cabaline

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Apărarea sănătăţii animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranţa alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale şi protecţia mediului, în raport cu creşterea animalelor, constituie o problemă de stat şi o îndatorire pentru toţi locuitorii ţării. Statul sprijină activitatea de apărare a sănătăţii animalelor, de supraveghere, prevenire şi control al bolilor ce se pot transmite la animale şi de la animale la om, prin asigurarea cadrului instituţional şi juridic, a resurselor financiare şi a bazei tehnico-materiale necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor din domeniul sanitar-veterinar. Conform H.G. 1214 / 2009, proprietarii de animale şi păsări pot beneficia de despăgubiri de la autorităţile guvernamentale, în vederea lichidării rapide a bolilor transmisibile la animale şi păsări, inclusiv pentru cazurile de suspiciuni de boală, care implică tăierea sau uciderea acestora, cu excepţia sumelor recuperate prin valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate. Eradicarea bolilor de pe teritoriul ţării noastre, printre care şi a Anemiei Infecţioase Ecvine, reprezintă angajamente ale A.N.S.V.S.A. faţă de organismele competente din Uniunea Europeană. Reamintim că Anemia Infecţioasă Ecvină (A.I.E.) cunoscută şi sub denumirea de febra de mlaştină, este o boală virală produsă de un lentivirus cu acţiune complexă specifică la cai, catâri şi măgari. şi care se manifestă prin febră remitentă şi intermitentă, anemie, cardiopatie şi oboseală la efort, diateză hemoragică, slăbirea rezistenţei la infecţii, care de cele mai multe ori provoacă moartea. În judeţul Sibiu efectivul de 8.310 cabaline din care 3.686 iepe, este crescut în trei societăţi comerciale autorizate şi 6.568 exploataţii individuale. De asemenea sunt identificaţi un număr de 155 de asini (măgari) care sunt localizaţi la stânile cu ovine. Începând cu anul 2010, la nivelul judeţului Sibiu a fost promovat un nou program de asanare a focarelor de A.I.E, ca parte componentă a Programului Naţional şi care a cuprins acţiuni de identificare a tuturor cabalinelor existente în judeţ, supravegherea bolii prin examene de laborator, eliminarea în termenul legal a animalelor anemopozitive, aplicarea de măsuri corective pentru neconformităţile constatate. Programul de asanare a focarelor de A.I.E. se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 51 / 2010 (pentru aprobarea programului accelerat de eradicare a anemiei infecţioase ecvine) Ordin A.N.S.V.S.A. nr. 6 / 2010 (pentru aprobarea cadrului general privind stingerea focarelor de boli la animale) Ordinul 37 / 2010 (controlul circulaţiei ecvinelor pe teritoriul României) care asigură cadrul legal prin care Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, are obligaţia de a elimina ecvideele bolnave, în termen de cel mult 30 zile de la primirea buletinului de analiză cu rezultat pozitiv şi de a întocmi dosarul complet în vederea despăgubirii proprietarilor de animale. În această perioadă a anului 2013, acţiunile prevăzute în programul de supraveghere şi asanare a A.I.E. au cuprins în prima etapă (lunile martie - mai) afluirea a 8.302 probe de sânge pentru diagnosticul bolii prin teste de laborator, fiind cuprins întreg efectivul receptiv existent în judeţ. În luna iunie s-a desfăşurat a doua etapă din cadrul programului de asanare a bolii fiind afluite la laborator 462 probe de sânge recoltate de la cabalinele localizate în 14 localităţi unde au fost diagnosticate cele 31 cazuri seropozitive în prima etapă de supraveghere a bolii, sau alte focare în curs de asanare. În paralel cu acţiunea de depistare a animalelor anemopozitive au fost eliminaţi, în acest an, prin sacrificare în abator autorizat 29 de cai bolnavi, urmând ca în funcţie de graficul stabilit pe localităţi şi curţi infectate, să fie eliminaţi şi ultimii 2 cai seropozitivi. De asemenea s-au întocmit documentele pentru efectuarea despăgubirilor proprietarilor în cauză în valoare de 66.222 lei, achitaţi la zi. Prin acţiunile întreprinse de personalul sanitar veterinar din judeţul Sibiu, de specialiştii din alte autorităţi judeţene şi locale, s-a reuşit ca incidenţa cazurilor de A.I.E. să scadă de la 6,5 % în anul 2010, la 2 % în 2011, la 0,7 % în anul 2012 şi la 0,3 % în anul 2013. Conducerea D.S.V.S.A. Sibiu, prin medicii veterinari responsabili, se angajează ca prin implementarea măsurilor stabilite în programul judeţean să finalizeze asanarea focarelor de boală, fapt care în final să asigure existenţa în exploataţiile individuale, de cabaline sănătoase, necesare activităţilor gospodăreşti, sau pentru agrement. Acest deziderat nu poate fi realizat decât cu contribuţia proprietarilor de cabaline, care au obligaţia să respecte legislaţia specifică prin: -identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a tuturor ecvinelor existente în proprietate; -colaborarea cu medicii veterinari la prelevarea de probe pentru examene de laborator, la data stabilită, (cu menţiunea că în focarele declarate unde mai există animale condiţionat sănătoase, se prelevează probe de sânge din trei în trei luni, până la asanarea focarului respectiv); -izolarea cabalinelor suspecte, sau bolnave, de restul efectivului; -efectuarea dezinsecţiilor şi deparazitărilor în adăposturi; -comercializarea cabalinelor în târgurile de animale numai în condiţiile legii, respectiv să nu achiziţioneze şi să nu înstrăineze animale neidentificate, fără documente sanitare veterinare şi paşaportul acestora; -să solicite medicului veterinar arondat viza anuală a paşaportului cabalinei din proprietate cu rezultatul ultimului test pentru A.I.E. -certificatul sanitar-veterinar de sănătate este eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit doar pentru ecvinele care sunt identificate cu microcip, care deţin paşaport şi care fac obiectul comerţului intern; -mişcarea ecvinelor pe teritoriul naţional, diagnosticate pozitiv cu anemie infecţioasă ecvină este interzisă, cu excepţia abatorizării; -ecvinele destinate comerţului intracomunitar, sau la export, se expediază doar din centrele de colectare autorizate sanitar-veterinar, în condiţiile legislaţiei specifice. Atragem atenţia, că în condiţiile în care autoritatea sanitară veterinară respectă obligaţiile legale de supraveghere a A.I.E. prin diagnostic de laborator, evaluarea animalelor bolnave de către specialiştii în domeniu şi plata contravalorii animalelor eliminate din focar la preţul pieţei, prin costuri suportate de la bugetul de stat, în aceiaşi măsură proprietarii de ecvine au obligaţia să respecte legislaţia specifică şi măsurile stabilite de D.S.V.S.A. Sibiu prin medicii veterinari responsabili cu efectuarea şi finalizarea acestei importante acţiuni. Nerespectarea măsurilor legale stabilite vor fi sancţionate pe lângă blocarea animalelor în focar şi cu amenzi între 5.000 şi 10.000 lei sau acţionarea în instanţă, după caz. (Dr. Penţea Ioan - Compartiment Comunicare la D.S.V.S.A. Sibiu)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2