231
ANSVSA transmite intr-un comunicat ca ”Suspendarea statusului de țară liberă de pestă porcină clasică nu afectează comerțul intracomunitar cu porci vii, carcase și prodse provenite de la aceștia, aplicandu-se în continuare prevedreile Deciziei nr.764/2013 privind privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine clasice. Rămân în continuare restricțiile impuse de prevederile Decizei 709/2014 privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane.
În urma misiunii Oficiului Internațional de Epizootii (OIE) din perioada 8-12 mai 2017, pentru evaluarea respectării de către România a prevederilor relevante ale Codului Terestru OIE, România a fost recunoscută oficial ca țară liberă de PPC în mai 2017. Pe baza recomandărilor misiunii, România a fost solicitată să prezinte un plan de acțiune și rapoarte de progres ulterioare, cu privire la modul în care recomandările au fost abordate și implementate în teren.
Comisia Științifică a OIE pentru Bolile Animalelor (Comisia) a examinat raportul privind progresele din misiune și luând în considerare focarele de pestă porcină africană la porcii domestici din România, a sugerat ca România să adauge și să extindă recomandările misiunii anterioare pentru a include consolidarea biosecurității în exploatațiile nonprofesionale, deoarece este o cerință crucială pentru prevenirea și depistarea precoce a PPC.
În februarie 2018, Comisia a recomandat, de asemenea, desfășurarea unei alte misiuni de monitorizare a punerii în aplicare a măsurilor prezentate de România în teren.
În cadrul ședinței din septembrie 2018, Comisia a considerat informațiile din raportul de progres depus de România insuficiente pentru a demonstra consolidarea biosecurității în exploatațiile nonprofesionale. Comisia a recomandat ca misiunea în România, de monitorizare a implementării măsurilor pentru menținerea statutului de PPC liber recunoscut oficial, să reprezinte o prioritate
Prin scrisoarea oficială din data de 25.03.2020, primită din partea OIE, am fost informați despre decizia Consiliului Științific al OIE, referitoare la faptul că, România nu îndeplinește în totalitate dispozițiile relevante din Codul de sănătate al animalelor terestre, pentru menținerea statusului oficial de țară liberă de pestă porcină clasică (PPC).
Acestă scrisoare a fost primită în urma misiunii de evaluare efectuată de către experții OIE în România, în perioada 20.01.2020 – 23.01.2020, misiune unde au fost implicați reprezentanți din cadrul MADR-ANZ și ANSVSA.
România a fost evaluată pentru perioada 2017-2019, și a avut în vedere următoarele:
Menționăm că, referitor la comerțul cu suine vii și carcase provenind din fermele comerciale, stabilit prin măsurile cuprinse în Decizia nr. 764/UE/2013 privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine clasice în anumite state membre rămân neafectate de suspendarea acestui status de liber de PPC. În România, comerțul cu suine vii, carcase și produse provenite de la suine rămân în continuare sub restricțiile referitoare la acest comerț intracomunitar și de export stabilit prin Decizia de punere în aplicare nr. 709/2014 privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare nr.2014/178/UE .
Concluzia generală în urma misiunii OIE, efectuată în România, a fost necesitatea imperioasă de creștere a nivelului de respectare a regulilor de biosecuritate privind creșterea porcilor la nivelul gospodăriilor populației, a interdicției privind reproducția suinelor în acest sector, redimensionarea numărului de ferme necomerciale, recomandarea sacrificării porcinelor crescute în sistem gospodăresc prin abatoarele autorizate supuse controlului sanitar veterinar, toate aceste măsuri având ca scop eficacitatea măsurilor aplicate la nivelul autorităților sanitare veterinare.
Aspectele urmărite în urma misiunii OIE au fost activitățile serviciilor veterinare și ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru perioada 2017-2019.
Deși în anul 2017, în luna mai, România a obținut statusul oficial de liber de PPC din partea OIE, acest fapt nu a schimbat cu nimic structurile sanitare veterinare; Comisia Europeană nu a schimbat măsurile impuse României prin Decizia nr.764/2013, menținând în continuare aceste restricții si măsuri de supraveghere, atât privind PPC cât și privind pesta porcină africană(PPA).
Schimburile intracomunitare în cadrul Uniunii Europene au fost supuse restricțiilor Deciziei 764/2013 și ale Deciziei 709 din 2014.
Dorim să subliniem un fapt foarte important și anume că, acțiunile de control a bolilor cu difuzibilitate mare, efectuate la nivelul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și implementate prin autoritățile veterinare locale competente nu pot avea succes fără susținerea din partea instituțiilor cu responsabilități în acțiuni de combatere a bolilor, cum sunt: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, alte instituții implicate.
Totodată este absolut necesară implicarea crescătorilor de porcine atât din sectorul comercial cât și cei din sectorul privat. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară