În Piaţa Mică, monumentele istorice par să nu se oprească la două la număr, pe listă găsindu–şi numele şi Casa Artelor. Mărgineşte piaţa, în partea nordică şi se întinde până spre Podul Minciunilor. "Hala Măcelarilor" – aşa cum mai este denumită – este considerată a fi cea mai veche casă de breaslă din Transilvania, fiind menţionată prima dată în anul 1370. Secolul XIV a fost, s-ar spune, al meşteşugăriei. În anul 1376 au fost atestate în Orăştie, Sibiu, Sebeş şi Sighişoara 19 bresle care ocupau 25 de branşe meşteşugăreşti. Printre acestea, de o dezvoltare continuã s-a bucurat îndeosebi domeniul alimentaţiei. Spre finele celei de-a doua jumătăţi a secolului, în 1370, în vechile matricole ale bisericii este amintită în Piaţa Micã, "Hala Mãcelarilor", actuala Casã a Artelor. Breasla măcelarilor era una dintre cele mai importante şi bogate din oraşul de pe Cibin, astfel cã prin 1457, când Oraşul de Jos a fost inclus în centura de fortificaţii, iar turnurile şi porţile oraşului au fost repartizate breslelor în scopul întreţinerii şi apărării, cea a mãcelarilor a primit şi ea Poarta Cisnădiei. Mãcelarii se bucurau de o creştere rapidă a economiei, iar asta a dus la câştigarea încrederii din partea comunitãţii, acest lucru observându-se şi prin faptul cã în anul 1491, Benedict Mãcelarul a fost ales conducãtor al oraşului. Însã, lucrurile aveau sã ia şi unele întorsături. Secolul XVI gãseşte breasla măcelarilor într-o luptã acerbã cu Magistratul oraşului, aceasta dorind sã anuleze hotărârile care le provocau daune materiale considerabile. Au reuşit în cele din urmã, prin 1528, sã ridice interdicţia exercitãrii meseriei în oraş, fiindu-le permis sã taie din nou animale, însã cu condiţia de a respecta regulile de igienã. Notorietatea mãcelarilor din oraşul de pe Cibin se fãcea simţită şi 50 de ani mai târziu, când se pomeneşte că ei au primit de la voievodul Cristofor Bathory dreptul de a le permite şi altor mãcelari sã-şi vândã produsele, însã numai pentru câteva zile din an. Pe la sfârşitul secolului XVI, graţie diversificării produselor, breasla se va desprinde în branşe, formându-se două categorii: măcelarii şi cârnãţarii.