Incidentul falsei lasagna de „vită” relevă dedesubturile unei afaceri profitabile, consimţită tacit de francezi şi britanici deopotrivă. Într-un amplu material publicat de Evenimentul zilei, se vorbește despre o adevărată filieră mafiotă a comerțului internațional al materiei prime din carne de cal, la o primă evaluare, occidentalii căutând să acopere scandalul orientând atenția opiniei publice spre România care, deocamdată, nu pare a fi încălcat legea. Primele indicii ale anchetelor realizate în scandalul cărnii de cal, prezentată pe rafturile din Marea Britanie drept vită, scot la iveală un întreg circuit al ilegalităţilor, unele aflându- se chiar pe teritoriul britanic. O reţea cu „tentacule” în toată Europa. Până ca lasagna din carne de cal (suspectată că ar fi de provenienţă românească), comercializată de firma britanică Findus, să ajungă în supermarketurile din Regatul Unit cu eticheta „carne de vită”, materia primă a fost „rotită” prin mai multe ţări din Europa, cu ajutorul unor acte falsificate. O spune Sorin Minea, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii, care crede că românii nu au nici un amestec în toată povestea. „Există numai două abatoare la noi, care fac comerţ intracomunitar. Orice cumpărător primeşte un act cu ştampila de abator, număr de înregistrare şi ţara de origine. Dacă furnizorul francez vine cu această dovadă, într-adevăr, noi avem o problemă. Dar până acum s-a ferit să o facă”, este interpretarea lui Minea în privinţa declaraţiilor făcute de Barthélémy Aguerre, proprietarul Spanghero, furnizorul francez de carne pentru lasagna marca Findus. Potrivit agenţiei de presă France Press, acesta ar fi anunţat, sâmbătă, că va da în judecată producătorul român de la care a achiziţionat la rândul său, materia primă, dar a refuzat să ofere şi numele acestuia. În România, gafa francezilor ar fi taxată extrem de scump, arată Sorin Minea, subliniind că unui furnizor cu ştate vechi în branşă i-ar fi fost imposibil să confunde cele două soiuri de carne. „La noi, firma era desfiinţată a doua zi. Ei însă au cumpărat carnea de la terţi (n.r. Olanda şi Cipru), şi acum dau vina pe cine apucă. Omul nu face afaceri de ieri, de azi, a ştiut de la început în ce se bagă”, e de părere Minea. De cealaltă parte, reprezentanţii Findus se declară „înşelaţi” de către francezii de la Spanghero şi spun că vor depune o plângere în acest sens. Coincidenţă sau nu, în prima lună a anului, patru supermarketuri importante din Marea Britanie au retras de la vânzare hamburgeri îngheţaţi, după ce au descoperit că au în compoziţie urme de carne de cal. Food Safety Authority of Ireland a anunţat apoi că hamburgerii au fost produşi în două fabrici din Irlanda şi Marea Britanie. „În Anglia există câteva firme mari, care se ocupă cu mafia cărnii, adusă de prin Europa. Profitul este imens, carnea de cal fiind cu 50% mai ieftină decât cea de vită”, ne-a mai explicat Sorin Minea. Autorităţile britanice merg chiar mai departe, invocând o conspiraţie: „Avem un sentiment neplăcut că este de fapt o conspiraţie criminală”, a declarat Owen Paterson, secretarul de stat pentru Mediu al Marii Britanii, pentru publicaţia Sky News. Mai mult, surse din industria cărnii citate de ziarul The Observer cred că în spatele întregii operaţiuni ar sta capii mafiilor din Polonia şi Italia. Ministerul Agriculturii a deschis o anchetă în cele două abatoare româneşti, avizate să exporte carne de cal Nici nutriţioniştii nu agreează scuza producătorului francez şi spun că până şi necunoscătorii pot sesiza diferenţe majore între carnea de cal şi cea de vită. „Prima este mult mai întunecată la culoare, nu are pic de grăsime plus că muşchiul are un aspect alungit”, explică nutriţionistul Corina Zugravu. În ciuda proastei reputaţii, arată specialistul, carnea de cal este net superioară vitei, având de două ori mai mult fier decât aceasta. „Este o carne hiperproteică, cu o textură asemănătoare vânatului. Are mai puţin sodiu şi mai puţin colesterol şi conţine în schimb acizi graşi Omega 3 şi acizi graşi monosaturaţi cu efect extraordinar asupra sănătăţii”, mai arată nutriţionistul Corina Zugravu. Potrivit acesteia, italienii şi belgienii sunt printre puţinii europeni care se încumetă să gătească folosind carne de cal.(Mai multe, pe www.evz.ro)