Repers

205

Mihai Visan: Productia de mezeluri a scazut in 2010

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Piata Uniunii nu suporta scumpiri, ca sa nu mai vorbim de piata noastra care nu suporta scumpiri.

FDC: Asociatia Romana a carnii a dat publi­citatii cifrele privind productia de carne pe 2010. Ce indica aceste cifre? MV: Comparand productia din 2010 cu cea din 2009, pe diverse sortimente de carne, evolutiile nu sunt spectaculoase, se observa chiar usoare cresteri daca vorbim de carnea de porc; nu sunt mari, ca in 2009, cand majorarea productiei a fost de 13%, dar sunt de-a dreptul surprinzatoare avand in vedere ca fermierii nu au mai avut subventii si poate era de asteptat ca efectivele sa inceapa sa scada. Probabil crescatorii de porci au tot asteptat sa se intample ceva, pana la urma sa se dea acel sprijin pentru bunastarea animalelor. Deliberarile, stim bine, au durat foarte mult, si fermierii nu au primit nimic in 2010. Mai mult, furajele s-au scumpit, ca si in Europa de altfel, iar pretul carnii nu a tinut deloc pasul cu scumpirea hranei animale (cerealele s-au scumpit mult, s-a scumpit si soia). In aceste conditii, si in Romania si in Europa, fermele au fost in general pe pierderi chiar daca productia a fost putin mai mare. A crescut si productia de carne de pasare, chiar daca cu numai 2%. In general, avicultura este un sector care merge mult mai bine, el recuperand foarte mult in ultimii ani, fermele de pui s-au modernizat si au avut rezultate foarte bune. Unde avem scadere, din pacate, din punctual nostru de vedere, al ARC, este la productia de me­zeluri, de 5%. Mai edificator cred ca este sa privim luna decembrie 2010 fata de decembrie 2009 si atunci scaderile sunt intr-adevar mai marcante: la mezeluri 16% mai putin. Asta arata scaderea puterii de cumparare, a consumului si intelegem usor de ce: nu au mai fost tichete, nu au mai fost prime, nu a mai fost al 13-lea salariu, s-a cam taiat de peste tot, salariile bugetarilor si ele s-au redus … Ca atare sezonul Sarbatorilor, de la care asteptam cu totii sa fie unul bun ca sa recuperam din pierderile anului 2010, nu a fost deloc asa. De altfel, au fost si scaderi la productia de carne – la porc 4%, la pasare 12% – fata de decembrie 2009, care nici acesta nu a fost stralucit. E clar ca mezelurile sunt conside­rate alimente scumpe si au fost primele sacrificate in momentul cand populatia a saracit. Nu stiu daca putem fi optimisti nici in 2011 pentru ca, din nou, suntem strict legati de puterea de cumparare a romanilor. FDC: Credeti ca aceste scaderi ar putea avea legatura, intr-o oarecare masura, cu materialele aparute in presa despre “top 10 al mezelurilor periculoase”? Practic acesta cuprindea toate mezelurile - carnatii, salamurile, muschiuletul, parizerul - si era facut de profesorul Mecinicopschi. De ce nu ies procesatorii sa lamureasca populatia? MV: Aveti mare dreptate si consideram ca sunt niste exagerari – asta ca sa nu le spunem altfel – care nu au niciun fel de suport. In primul rand avem norme, piata noastra, a Romaniei, este reglementata, categoriile de mezeluri trebuie sa indeplineasca anumite baremuri de compozitie si de calitate. Nu exista o legislatie europeana a calitatii mezelurilor, deci avem un standard national, un ordin emis de patru autoritati care reglementeaza acest lucru. Cred ca se vorbeste cu o mare usurinta si este regretabil, despre calitatea produselor noastre. Spun ca este regretabil pentru ca, intotdeauna, in sectorul asta, ca in viata, trebuie sa faci comparatii. Nu cred ca, daca mergi intr-un supermarket din Occident, vezi o diferenta mare fata de produsele noastre. Iar cea mai buna proba este faptul ca, la 4 ani dupa aderare, cand practic piata este lipsita de orice fel de protectie, romanii au inteligenta de a nu asculta toate semnalele astea care nu au fundament si de a-si pastra preferinta pentru produsele autohtone. Exista, in tarile europene, ca si la noi, produse foarte ieftine. Daca cineva cumpara un kilogram de parizer cu 8 lei / Kg, produs care are si TVA, si adaos comercial, si costa atat in conditiile in care kilogramul de carne costa 15 lei, acel om nu trebuie sa-si inchipuie ca ia un produs care ii aduce multe castiguri nutritionale, asta e o alegere pe care o face cumparatorul.

FDC: Personal, ma asteptam ca cel putin dl Minea, care este bine informat si de o parte si de alta, sa iasa in fata si sa explice ca aceste scenarii alarmiste sunt inutile… MV: Aveti dreptate, cred si eu ca puteam face mai mult. Poate trebuia sa facem o conferinta de presa, pentru ca, de ce sa nu spunem, in emisiuni, mai ales in cele TV, da bine ce e rau. Deci, daca spunem ca “apa provoaca cancer in 10 ani”, asta e o stire mult mai buna decat ca “apa este sanatoasa si face foarte bine organismului”. Imi pare foarte rau s-o spun, dar asta este. Mie mi se pare ca trebuie sa invatam acest joc al dreptului la replica si, mai ales, al prezentei celuilalt. Cand vad emisiuni in care nu exista decat oameni dintr-o parte a baricadei, care clampanesc si se sustin unul pe altul in timp ce “celalalt” nu exista in studio, mie mi se pare in primul rand o lipsa de profesionalism. Intr-adevar, trebuie sa reactionam mai rapid si mai argumentat la astfel de pozitii pentru ca, in final, ele fac rau industriei autohtone. Oamenii asculta, trag niste concluzii, ei mezeluri tot trebuie sa manance si atunci cand li se spun asemenea prapastii, se indreapta catre mezeluri care sunt exact la fel, numai ca sunt produse in alta parte. ªi atunci tot lantul asta, plecand de la agricultura si pana in magazine, se dezechilibreaza si nu facem decat sa favorizam produsele facute in alta parte si sa pierdem in continuare locuri de munca. FDC: Sa vorbim putin despre cresterea preturilor la carne, pe care o tot anunta dl Caruz. Estimarile dumnealui sunt corecte? MV: Cred ca mai curand e un gen de “whishfull thinking” ceea ce declara dl Caruz si e de inteles. La ora asta, fermierii pierd bani si sigur ca asteapta o crestere a pretului. Numai ca suntem intr-o piata larga si ceea ce se intampla in Europa, evident, influenteaza direct si Romania, iar previziunile analistilor europeni indica, si anul acesta, aceleasi preturi, din pacate. Piata Uniunii nu suporta scumpiri, ca sa nu mai vorbim de piata noastra care nu suporta scumpiri. ªi noi, producatorii de mezeluri, sigur ca ne dorim sa ne imbunatatim putin situatia financiara, ajustand putin preturile, dar problema este ca nu poti iesi pe piata cu produse mai scumpe pentru ca nu le cumpara nimeni. FDC: Ce se intampla cu subventiile pentru bunastarea animalelor? Sunt zvonuri ca acesti bani vor veni in vara de la UE si de la Guvern… MV: Da, din cate stiu, va fi o sursa combinata si de la Uniunea Europeana si de la Guvernul Romaniei si cred ca Executivul a intarziat atat de mult anul trecut pentru ca nu avea banii, dar sigur ca si negocierile cu Comisia Europeana au fost duse cam in dorul lelii. Personal, cred ca se putea face mai mult si mai repede. FDC: Atunci, vor fi retroactive subventiile? MV: Ele se vor acorda, intr-un fel, retroactiv, in sensul ca se vor plati la vara sau catre toamna pentru productia realizata chiar din ianuarie 2011. Insa nu se va da niciun ban pentru 2010. FDC: Care sunt estimarile dv. pentru 2011? MV: In 2011 cred ca, in cel mai bun caz, ne putem mentine pe acelasi nivel din 2010. Nu sunt semne foarte clare ca iesim din criza, ca vom castiga mai multi bani, ca vor fi mai multe locuri de munca. In aceste conditii, piata este cum este… Noi, cel putin, vorbind de mezeluri, ne bucuram ca inca stapanim piata. Importul sau, mai bine spus, cumpararea de mezeluri din Uniunea Europeana este in continuare modesta, si chiar avem o usoara balanta pozitiva daca vorbim numai de mezeluri – deci exportam putin mai mult decat importam iar, valoric exportam aproape dublu, si asta privind cifrele anului 2010 la comertul agroalimentar. Vorbind de comertul agroalimentar, trebuie sa mentionez un alt fenomen pozitiv care este ca deficitul a scazut mult. Din pacate, el a scazut mult prin reducerea importului, datorata scaderii consumului si mai putin prin cresterea exportului, desi am avut un an bun. FDC: Am vazut niste cifre pe exporturi totale, care indica o crestere de 30-40% in 2010 fata de 2009. Cum explicati acest fapt si cum s-a facut el simtit pe piata carnii? MV: Cresterea aceasta vine, in primul rand, din produse agricole, din cereale si mai putin din produse cu valoare adaugata mare, produse procesate. Deocamdata, asta este situatia, din fericire a fost un an agricol destul de bun si conjunctura mondiala cu preturi mari a ajutat agricultorii, dar dupa cum spuneam, la produsele procesate nu sunt evolutii spectaculoase. Din pacate, la exportul de carne de porc suntem, in continuare, sub acest embargo cauzat de pesta porcina. Se spera ca in vara, partial cel putin, anumite ferme si abatoare sa iasa din acest embargo, daca reusim sa convingem Comisia Europeana. FDC: Am vazut cateva declaratii foarte optimiste ale domnului Valeriu Tabara in aceasta privinta. Care este situatia exacta in acest moment? MV: Dl Tabara este optimist, are si un merit in treaba asta, e adevarat ca s-a batut si se bate mult pentru iesirea Romaniei de sub acest embargo. In plus, lucreaza bine si cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara. Speram ca aceasta situatie sa se rezolve urgent pentru ca, daca nu producem, inca, suficient pentru piata noastra nu inseamna ca nu am avea ce exporta; sunt mari producatori de carne care au in depozit produse, “portiuni “ cu valoare mare cum ar fi muschiuletul, cotletul si care nu au debuseu pe piata noastra pentru ca lumea e saraca si nu pot obtine un pret bun pe piata romaneasca. ªi atunci, daca am iesi de sub acest embargo, acesti mari producatori ar putea sa-si valorifice mai bine produsele pe piata europeana si chiar sa ajunga sa reduca putin preturile pe piata noastra. De aceea, este importanta iesirea de sub embargo chiar in conditiile in care, per total, importam inca suficient de multa carne de porc. FDC: As vrea sa aflu parerea dv si despre criza alimentara pe care o anunta toata lumea. Sunt fundamente pentru asa ceva in ceea ce priveste productia de carne? MV: Din pacate, da, in sensul ca este vorba de o criza la nivel mondial. De ce aceasta criza? Pentru ca, dupa cum stim, a crescut cererea datorita cresterii veniturilor in cele doua tari suprapopulate, China si India. Va inchipuiti ca, daca in China consumul mediu creste cu o jumatate de kilogram de carne pe cap de locuitor, intr-un an asta inseamna dezechilibrarea comertului mondial. Chinezii au bani, e dreptul lor sa vrea carne mai multa, putina lume stie ca acel milliard si jumatate consuma mai multa carne de porc decat romanii, multi isi inchipuie ca sunt inca cu blidul de orez; nu mai sunt asa demult. Indienii vor si ei alimente de origine animala si atunci toate astea se reflecta in presiunea pe comertul mondial, pentru ca productia agro-alimentara nu poate tine pasul cu o asemenea crestere spectaculoasa a cererii. Ceea ce se intampla este ca preturile cresc si analistii economici ne-au inscris intr-un top al 12 tari ce se pot confrunta cu o criza a alimentelor, nu pentru ca noi am avea cea mai slaba agricultura si industrie alimentara din lume, ci pentru ca veniturile scad. Sigur, e bine si ca Guvernul sa sustina agricultura, prin toate mijloacele care ii sunt permise si financiar si ca legislatie. Insa degeaba Romania produce dublu daca se vinde in afara, acum suntem o piata deschisa si preturile nu vor scadea. Asta s-a vazut anul trecut in ceea ce s-a intamplat la cereale: am avut productie buna, am exportat, dar pretul graului a crescut cu 30-40% si asta s-a intamplat pe plan mondial si se resimte si in Romania. Deci singura solutie pentru tara noastra este sa reporneasca economia si sa sporeasca veniturile populatiei pentru ca altfel e normal ca romanii, confruntati cu niste alimente mai scumpe, sa manance mai putin.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2