Potrivit unui comunicat transmis redactiei Meat.Milk, Comisia lansează a doua etapă a consultării cu sindicatele și cu organizațiile patronale europene cu privire la modul de asigurare a unor salarii minime echitabile pentru toți lucrătorii din Uniunea Europeană.
Aceasta este continuarea primei etape a consultării, care s-a desfășurat în perioada 14 ianuarie - 25 februarie 2020, la care Comisia a primit răspunsuri din partea a 23 de parteneri sociali din întreaga UE. Pe baza răspunsurilor primite, Comisia a concluzionat că sunt necesare acțiuni suplimentare la nivelul UE.
Deja o prioritate politică pentru Comisia von der Leyen, evenimentele recente au consolidat și mai mult solicitarea de eforturi ale UE pentru reducerea inegalităților salariale în creștere și a sărăciei persoanelor încadrate în muncă.
UE a fost deosebit de afectată de pandemia de coronavirus, cu efecte negative asupra economiilor statelor membre, asupra întreprinderilor și asupra veniturilor lucrătorilor și familiilor acestora. Asigurarea faptului că toți lucrătorii din UE câștigă un trai decent este esențială pentru redresare, precum și pentru construirea unor economii echitabile și reziliente, iar salariile minime joacă un rol important. Salariile minime sunt relevante atât în țările care se bazează exclusiv pe nivelurile salariale convenite în mod colectiv, cât și în cele cu un salariu minim prevăzut de lege.
Salariile minime care sunt negociate în mod corespunzător cu partenerii sociali, respectate și actualizate pot:
Atunci când sunt stabilite la niveluri adecvate și ținând seama de condițiile economice, salariile minime reprezintă un sprijin pentru lucrătorii vulnerabili și contribuie la menținerea atât a ocupării forței de muncă, cât și a competitivității întreprinderilor.
Comisia nu urmărește stabilirea unui salariu minim european uniform, nici armonizarea sistemelor minime de stabilire a salariilor. Orice eventuală măsură ar urma să fie aplicată diferit, în funcție de sistemele de stabilire a salariului minim și de tradițiile statului membru, cu respectarea deplină a competențelor naționale și a libertății contractuale a partenerilor sociali.
Documentul de consultare din a doua etapă stabilește posibile căi de acțiune a UE pentru a se asigura că salariile minime sunt stabilite la niveluri adecvate și că ele protejează toți lucrătorii. Negocierile colective joacă un rol esențial, astfel cum s-a subliniat în răspunsurile partenerilor sociali cu ocazia primei etape a consultării. Prin urmare, inițiativa UE ar urmări să garanteze că:
Partenerii sociali sunt invitați să răspundă la întrebările adresate în cadrul consultării până la 4 septembrie 2020. Aceasta include tipul de instrument considerat ca fiind cel mai potrivit. Comisia are în vedere atât instrumente legislative, cât și instrumente nelegislative, și anume o directivă în domeniul condițiilor de muncă și, respectiv, o recomandare a Consiliului.
Având în vedere circumstanțele actuale legate de criza provocată de coronavirus și pentru a acorda partenerilor sociali timp suficient pentru a-și prezenta răspunsurile, această perioadă este mai lungă decât în cazul consultărilor anterioare.
Următorul pas către această a doua etapă a consultării constă fie în negocierile dintre partenerii sociali în vederea încheierii unui acord în temeiul articolului 155 din Tratatul privind funcționarea UE (TFUE), fie în prezentarea unei propuneri de către Comisia Europeană.
Membrii colegiului au declarat:
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „În perspectiva unei redresări favorabilă incluziunii ca urmare a crizei cauzate de coronavirus, dorim să ne asigurăm că toți lucrătorii din UE sunt protejați de un salariu minim echitabil, care să le permită să câștige un trai decent indiferent de locul lor de muncă. Partenerii sociali joacă un rol esențial în negocierea salariilor la nivel național și local și ar trebui să fie implicați în stabilirea salariilor minime, atât în țările care se bazează exclusiv pe nivelurile salariale convenite în mod colectiv, cât și în cele cu un salariu minim prevăzut de lege.”
Nicolas Schmit, comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, a declarat: „În UE, unul din șase lucrători sunt clasificați ca lucrători cu venituri salariale mici, iar majoritatea lor sunt femei. Acești lucrători au asigurat funcționarea societăților și economiilor noastre, în timp ce tot restul a trebuit să se oprească. Însă, în mod paradoxal, ei vor fi afectați cel mai puternic de criză. Eforturile în vederea unei inițiative privind salariile minime în UE sunt un element esențial al strategiei noastre de redresare. Toată lumea merită un standard de viață decent.”
Context
În orientările sale politice, președinta von der Leyen s-a angajat să prezinte un instrument juridic pentru a se asigura că toți lucrătorii din Uniune sunt protejați de salariu minim echitabil, care să le permită un nivel de trai decent, indiferent de locul de muncă.
Ca parte a Comunicării privind o Europă socială puternică pentru tranzițiile juste, Comisia a lansat, la 14 ianuarie 2020, prima etapă a consultării cu partenerii sociali cu privire la modul de asigurare a unor salarii minime echitabile pentru toți lucrătorii. Prima etapă a consultării s-a încheiat la 25 februarie, iar Comisia a primit 23 de răspunsuri din partea partenerilor sociali europeni reprezentând sindicate și organizații patronale de la nivelul UE.
După analizarea punctelor de vedere exprimate de partenerii sociali în prima etapă a consultării, Comisia a ajuns la concluzia că este nevoie de acțiune la nivelul UE. Prin urmare, Comisia lansează în prezent a doua etapă de consultare a partenerilor sociali, în conformitate cu articolul 154 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Nu va exista un salariu minim universal. Orice potențială propunere va reflecta tradițiile naționale, indiferent dacă acestea constau în contracte colective de muncă sau în dispoziții juridice. Unele țări au deja în vigoare sisteme excelente. Comisia dorește să se asigure că toate sistemele sunt adecvate, că ele acoperă suficiente persoane, că prevăd o consultare aprofundată cu partenerii sociali și că dispun de un mecanism de actualizare corespunzător.
Această inițiativă ar urma să sprijine punerea în aplicare a principiului 6 al Pilonului european al drepturilor sociale asupra salariilor, care reprezintă o responsabilitate comună a statelor membre, a partenerilor sociali și a instituțiilor UE. Comisia a lansat o dezbatere amplă cu privire la viitorul plan de acțiune pentru punerea în aplicare exhaustivă a Pilonului european al drepturilor sociale, care urmează să fie prezentat la începutul anului 2021. Comisia invită toate părțile interesate să își prezinte opiniile până în noiembrie 2020. A fost creat un site web dedicat - „Exprimați-vă opinia cu privire la consolidarea Europei sociale” - menit să colecteze diversele contribuții.