197
Această importantă acţiune are ca scop calificarea şi menţinerea statusului exploataţiilor sub raportul stării de sănătate a animalelor, corelat cu activitatea de identificare şi înregistrare a exploataţiilor şi animalelor, cu excepţia ecvinelor, prin care se urmăreşte: -catagrafia bovinelor, ovinelor, caprinelor şi suinelor, -identificarea animalelor cu semne clinice de boli transmisibile, -înregistrarea evenimentelor care nu au fost notificate de proprietar conform prevederilor legale în vigoare şi care au fost declarate de acesta la momentul inspecţiei, în vederea corelării efectivelor existente în exploataţie cu cele înregistrate în baza naţională de date informatice, -întocmirea fişelor de inspecţie pentru pesta porcină clasică în cazul exploataţiilor care deţin suine. -implementarea Ordinul nr. 187 /2155/42/2011 emis de M.A.D.R., M.M.P. şi A.N.S.V.S.A., care transpune prevederile Regulamentul (CE) nr. 73/2009, pentru aprobarea cerinţelor legale în materie de gestionare privind mediul şi identificarea animalelor, a căror prevederi sunt obligatorii pentru crescătorii de animale care solicită sprijin financiar din partea statului. Cu ocazia efectuării inspecţiilor, personalul sanitar veterinar, implicat, informează proprietarii de animale cu referire la scopul acestor acţiuni, obligaţiile şi responsabilitatea acestora privind respectarea legislaţiei specifice precum şi faptul că pot beneficia de o sumă de avantaje începând cu posibilitatea de a valorifica animale vi, produse obţinute de la acestea, precum şi însemnate fonduri băneşti acordate de Guvernul României, sau din programele europene din domeniul agricol. Pentru a prevenii comiterea unor abateri de la legislaţia din domeniu în vigoare, precum şi reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, a suvenţiilor sau a a altor facilităţi financiare oferite de statul român sau de fonduri europene, după caz, reamintim deţinătorilor de animale din exploataţile nonprofesionale cu bovine, ovine, caprine şi suine că au următoarele obligaţii: -Să solicite medicului veterinar de liberă practică împuternicit înregistrarea exploataţiei în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi să îşi achiziţioneze crotalii pentru identificarea animalelor; -Să respecte prevederilor din Legea nr. 191 / 2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea animalelor cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:
Măsuri suplimentare Să comunice medicului veterinar arondat orice eveniment de naştere, sacrificare pentru consum propriu, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, sau regăsire animal; În termen de 7 zile de la achiziţionarea de animale, să notifice medicului veterinar de liberă practică împuternicit, prezenţa respectivelor animale în exploataţie, Să solicite medicului veterinar împuternicit arondat, eliberarea formularului de mişcare, în cazul mutării animalelor între două exploataţii diferite sau să îi predea acestuia exemplarul negru al documentului de mişcare în cazul achiziţionării ori vânzării animalelor de la mijlocitori de afaceri cu animale vii sau exploataţii comerciale; Să predea medicului veterinar împuternicit crotalia animalului sacrificat pentru consum propriu şi să solicite eliberarea formularului de declarare eveniment; Să păstreze şi să arhiveze în ordine cronologică toată formularistica ce îi este remisă de medicul veterinar împuternicit (aceasta constituindu-se în registrul de exploataţie); Să predea medicului veterinar împuternicit formularele de mişcare cu care a achiziţionat animalele; Să îşi achiziţioneze crotalia duplicat în cazul pierderii crotaliei şi să solicite medicului veterinar împuternicit aplicarea acesteia. Deţinătorii de bovine sunt obligaţi în plus: Să ridice de la sediul D.S.V.S.A. judeţeană paşaportul bovinei, să achite contravaloarea acestuia şi să îl păstreze în condiţii bune; Să solicite eliberarea contra cost a unui duplicat al paşaportului în cazul pierderii sau distrugerii acestuia Să solicite înscrierea în paşaport a noului deţinător în cazul cumpărării animalului; Să deţină asupra lor paşaportul animalului în timpul transportului acestuia. Respectarea de către agricultori a cerinţelor legale în materie de gestionare a obligaţiilor referitoare la identificarea şi înregistrarea animalelor şi a asigurări statusului de sănătate pentru animalele pe care le deţin, vor fi verificate cu profesionalism şi exigenţă maximă de medicii veterinari oficiali prin controale periodice, care vor impune şi măsuri corective în cazul unor necomformităţi constate. Programul a fost remis spre informare publică de domnul Dr. Penţea Ioan - Secretar Executiv al Colegiului Medicilor Veterinari din Judeţul Sibiu.