Pe piaţa europeană a cărnii de pui competiţia este dură, iar promisiunea câştigurilor rezultate din creşterea vânzărilor hrăneşte apetitul pentru risc al unor producători. Pentru a câştiga mai mult aceştia recurg chiar şi la utilizarea ilicită a antibioticelor. Studiu de caz: Polonia. Autorităţile sanitar-veterinare cehe au descoperit în carnea de pui importată din Polonia, peste o tonă (1,2 tone), urme de antibiotice – analizele confirmând informaţiile primite de instituţie cu privire la utilizarea pe scară largă a acestei practici în ţara vecină. “Inspecţia a fost demarată ca răspuns la informaţiile potrivit cărora în anumite ferme din ţara vecină (n.r Polonia), crescătorii ar utiliza tehnici ilicite de îngrăşare a puilor” a declarat pentru presa cehă Josef Duben, purtătorul de cuvânt al autorităţii sanitar-veterinare cehe. În 2012 Polonia a exportat în Cehia carne de pui în valoare de 115 milioane de USD, cifra reprezentând o creştere de 10% faţă de 2008, şi acontând 9% din valoarea exporturilor realizate în această ţară. Ţinând cont că sub aspect cantitativ exporturile de carne de pui din Polonia către Cehia s-au ridicat la 49 de mii de tone, cantitatea depistată cu probleme ar reprezenta 2,5%. Recent şi România a fost adusă în discuţie sub acest aspect ca partener de încredere în ce priveşte exporturile de carne de pasăre – de această dată fiind vorba despre curcani. Însă, în cazul, urmărit la vremea respectivă de Agrointel, lucrurile s-au dovedit a fi o “făcătură”. “Scandalul cărnii de curcan a început pe 13 martie, când o firmă din Germania a acuzat – fără să aibă dovezi în acest sens – un producător din România că i-a vândut 19 tone de carne de curcan cu antibiotice. Ulterior, analizele efectuate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dovedit că suspiciunea de contaminare cu medicamente nu se susţine, iar alerta rapidă a fost închisă” a scris Agrointel, în luna mai 2013. Excesul de antibiotice poate determina, la om, prin consumul de carne ”tratată”, creşterea rezistenţei faţă de aceste substanţe punând sub semnul întrebării eficienţa tratamentelor bazate pe acestea în cazul apariţiei unor boli. (agrointel.ro)