134
Astfel, in cadrul sedintei Ministerul Economiei a prezentat o informatie detaliata despre schimburile comerciale ale tarii si procesul de implementare a recomandarilor CE in contextul negocierilor Zonei de Liber Schimb Aprofundat si Cuprinzator RM-UE (ZLSAC). Conform informatiei prezentate, in ultimii 3 ani in comertul exterior al Republicii Moldova partenerul comercial principal ramane a fi Uniunea Europeana cu o pondere de 47% in exportul total si 44,7% in importul total in primele 8 luni ale anului curent. Principalul partener in spatiul european in derularea exporturilor moldovenesti in anul 2012 este Romania, cu o pondere de 15,9%. Alte doua tari europene aflate in topul tarilor partenere pentru agentii economici din Republica Moldova sunt Marea Britanie si Germania, cu o pondere de 3,5%. La importuri, din spatiul european, principalul partener ramane a fi Romania cu o pondere de 11,6%. Germania si Italia ocupa locurile 6 si 7 in lista principalelor parteneri in derularea importurilor Republicii Moldova cu o pondere de 7,5% si 6,5%, respectiv. Partenerii europeni, participanti la sedinta, au dat o apreciere pozitiva reformelor progresive efectuate de catre Republica Moldova in domeniul concurentei, infrastructurii calitatii, serviciilor financiare si administrarii vamale. In special, a fost subliniat progresul suficient in domeniul standardizarii si masurilor sanitare si fitosanitare, care va permite partii moldave sa exporte in timpul apropiat peste, oua si carne de pui pe piata UE. Astfel, CE a informat ca este gata sa primeasca solicitarea oficiala din partea RM privind exportul de peste, oua si carne de pui in UE, care va fi acceptata urmare completarii de catre partea moldava a chestionarului, fiind o preconditie pentru a finaliza procedura de accept pentru export.