News

139

Sorin Minea despre ”Rețeta consacrată”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Reprezentantul asociatiei Romalimenta, Sorin Minea, a solicitat sa existe o diferentiere neta intre notiunea de “Reteta Consacrata” si cea de produs traditional. Sorin Minea a declarat pentru Revista Piata ca ”Romania, alaturi de Ungaria si Bulgaria sunt tarile europene cu cele mai multe produse alimentare de proasta calitate si precizeaza ca multe sunt falsuri, cum se intampla cu majoritatea produselor vandute drept traditionale, la preturi mari.” De altfel, cu ocazia acestor dezbateri, reprezentantul Romalimenta a precizat ca producatorii din mediul industrial nu mai doresc sa utilizeze atestarea de Produs Traditional, pentru a nu fi asociata marca sau brandul produsului cu alte falsuri de pe aceasta piata. De fapt, transparenta si comunicarea cu consumatorul este abordata, prin prisma proiectului Legii Calitatii Alimentului, din perspectiva modificarii etichetelor de pe produse in sensul adaugarii unor informatii suplimentare si corecte care sa ajute consumatorul sa ia o decizie in cunostinta de cauza. Avand in vedere ca Romania este membra a UE din anul 2007, nu se pot impune bariere jucatorilor straini care doresc sa participe pe piata romaneasca, o impunere de standard ar defavoriza numai producatorul roman, punandu-l in avantaj pe cel european. Garantia MADR, transparenta procesului de control, accesul facil al consumatorului la informatii, sustinute de o promovare activa a conceptului, pot face din schema facultativa prezentata un deziderat al producatorului, noteaza Revista Piata. Totodata, consumatorul va fi cel care va solicita produsul certificat si de aici va aparea caracterul stimulator al programului. Programul face referire la produsele dintr-o zona superioara a pretului. Initiativa MADR privind schema de certificare a calitatii prin “Reteta Consacrata” este diferita fata de celelalte programe de tipul “Fabricat in Romania” prin faptul ca schema este un instrument al unei strategii ce are ca obiective atat cantitative, prin cresterea cantitatilor de produse vandute, cat si calitative, prin imbunatatirea perceptiei consumatorului. (Mai multe, pe www.revista-piata.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2