Technologies

256

Tendințele pieței crud-uscatelor, discutate la conferința Salamului de Sibiu IGP

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, reprezentații companiilor membre în Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS) aniversează Ziua Salamului de Sibiu prin trei evenimente dedicate: Gala Salamului de Sibiu, conferința de presă și sesiuni de degustare a produsului.   În cadrul evenimentelor au fost prezentate evoluțiile și tendințele pieței produselor crud uscate, precum și noi obiceiuri de consum.   Salamul de Sibiu este primul produs românesc din categoria carne procesată recunoscut în 2016 cu distincția europeană a calității IGP. Prin toate evenimentele, desfășurate pe parcursul celor două zile, organizatorii își propun să ofere publicului noutăți despre piața produselor crud uscate și despre cele mai noi inițiative de promovare, celebrând ziua produsului simbolic românesc. Acestea sunt următoarele:  

  • Gala Salamului de Sibiu IGP, eveniment Business to Business, are loc în data de 31 octombrie, la Hotel Continental
  • Conferința de presă, în data de 1 noiembrie, ora 11, la MADR. În cadrul conferinței se vor prezenta noutăți și tendințe despre piața produselor crud uscate, noi obiceiuri de consum și conceptul campaniei media din cadrul proiectului de promovare Enjoy, it’s from Europe
  • Degustarea produsului în standul special de la Carnexpo și un eveniment Business to Consumer desfășurat într-unul dintre hipermarketurile din București.

  „Pentru consumatorii români și /sau europeni, indicațiile geografice sunt utile pentru determinarea originii și a calității produselor. Multe dintre acestea au dobândit o adevarată notorietate care, în lipsa unei protecții adecvate, poate face obiectul unor declarații false din partea unor operatori comerciali necinstiți. Producătorii legitimi sunt, la rândul lor, prejudiciați pentru ca astfel pierd beneficiul unor operații comerciale lucrative, iar reputația produselor lor este afectată. Avantajul principal al unui astfel de proiect este reprezentat de posibilitatea de a proteja originalul de produsele false, comercializate uneori sub același nume. Provocarea noastră ca asociație este să dezvoltăm programe care să îmbunătățească imaginea produselor și să conștientizeze consumatorii cu privire la calitatea produselor și a metodelor de producție, astfel încât să crească cererea pe piața internă și să încurajam deschiderea de noi piețe.” declară Carmen Gavrilescu, Președintele Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu. Salamul de Sibiu - 130 de ani de excelență   Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu expune și oferă vizitatorilor produse românești din carne înregistrate cu Indicație Geografică Protejată, Salamul de Sibiu fiind un produs cu o istorie de 130 de ani.   Gustul inconfundabil al Salamului de Sibiu se obține utilizând ingrediente de cea mai bună calitate, precum carnea și slănina folosită, condimente naturale împreună cu afumarea la rece utilizând lemn din esență tare și prin cea mai lungă perioadă de maturare. Mai mult decât atât, metoda specifică de producție este cea care diferențiază produsul: rafinată de-a lungul timpului, include etape manuale care au pastrat intactă metoda de productie.   Astfel, obținem un produs premium, demn de a fi expus în cadrul evenimentelor internaționale, alături de cele mai bune produse alimentare.   Trecând printr-o perspectivă istorică, un articol din data de 15 iulie 2009, apărut într-un supliment la cotidianul Academia Cațavencu, a apreciat că ”Salamul de Sibiu a fost și este un blazon culinar”. Tot în 2009, un studiu realizat sub egida Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având ca obiect Analiza comportamentului consumatorului român de produse din carne, relevă (pag. 17) faptul că Salamul de Sibiu se află printre primele patru produse din carne în topul preferințelor publicului, 33,1% dintre respondenți consumând în mod frecvent acest produs. În secțiunea imediat următoare (pag. 18), studiul indică Salamul de Sibiu drept exemplu de “fidelizare față de o marcă puternică, știută de mai mult timp”.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2