AUTOR: Alexandru Peligrad O nouă legislație privind plata cu întârziere a datoriilor este introdusă de către UE în luna martie a acestui an.   Imunitate scăzută la plăți   Industria alimentară nu este imună la efectele plății cu întârziere a datoriilor. De fapt, este chiar foarte mult afectată de răspândirea acestui fenomen, dacă dăm crezare raportului realizat de ziarul britanic Telegraph, pe data de 18 octombrie 2012. Articolul cu titlul "Sainsbury, pus la "stâlpul rușinii" pentru plățile pentru furnizori", din ziarul menționat, detalia modul în care unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din Marea Britanie, Sainsbury, și-a schimbat politica în ceea ce privește termenii de plată, de la 30 de zile, la 75 de zile, în unele cazuri. Zece luni mai devreme, Uniunea Națională a Fermierilor din Marea Britanie cerea guvernului britanic să găsească o rezolvare cu privire la întârzierea efectuării plăților. Problema plăților întârziate afectează firmele din sectorul alimentar în întreaga Europă. Website-ul FoodDrinkEurope.eu are mai multe comentarii pe acest subiect, iar rapoartele apărute pe website-ul Globalmeatnews.com arată faptul că producătorul francez de pui Groupe Douxfound a intrat în procedură de administrare judiciară, în august 2012, din cauza unor datorii de 140 milioane de euro, în timp ce sectorul cărnii de pui din Rusia a fost lovit de un șir de falimente, producătorii fiind în imposibilitatea de a-și mai permite să plătească facturile la energie sau furaje. În ambele cazuri, fără îndoială, problemele financiare vor afecta întreg sectorul industriei alimentare.   Parlamentul European intervine   În anul 2000, Parlamentul European a adoptat primul set de reguli menite să combată problema efectuării cu întârziere a plăților. Scopul acestor reguli era acela de a reduce poverile financiare și administrative cauzate întreprinderilor de termenele de plată excesive și de întârzierile în efectuarea plăților. Ele erau, de asemenea, menite să permită companiilor ca tranzacțiile intraeuropene să nu se deruleze cu riscuri mai mari decât cele care au loc între firme pe piețele locale din statele membre. Totuși, cadrul macroeconomic și legislativ este pe cale să se modifice din nou, odată ce, din 16 martie 2013, norme noi vor intra în vigoare în întreaga Uniune Europeană.   Regimul existent Normele UE intrate în vigoare în anul 2000 și care vizau doar tranzacțiile între firme sau cele derulate între firme și sectorul public au stabilit un standard minim de drepturi pentru furnizorii care nu-și încasau facturile. Totuși, parlamentele naționale aveau libertatea să adopte o legislație mult mai strictă. Respectivele reglementări ale UE adoptate în urmă cu peste 12 ani au introdus în favoarea furnizorilor posibilitatea legală de a pretinde dobânzi – la o rată mai mare cu 7 puncte procentuale peste rata de referință – pentru întârzierea efectuării plăților și au stabilit drept perioadă standard de efectuare a plății unei facturi un interval de timp de 30 de zile, cu excepția cazului în care părțile contractante au convenit un alt termen de plată. În prezent, curgerea intervalului de 30 de zile începe de la cea mai recentă dată la care furnizorul a livrat bunurile sau serviciile; sau de la ziua următoare celei în care cumpărătorul este notificat de către furnizor cu privire la valoarea datoriei. În prezent, însă, nu există o obligație pentru furnizor și cumpărător de a trece în contract ca plata să se facă în intervalul de 30 de zile menționat, aceștia putând stabili atât o perioadă diferită de plată, cât și remediile contractuale ce trebuie aplicate  în cazul în care plata întârzie. Unde părțile nu au convenit în legătură cu acești termeni, legea impune obligativitatea aplicării unor reguli alternative, iar atunci când părțile pot stabili termenii contractuali fără nicio restricție, legea insistă asupra faptului că orice remediu contractual pentru întârzierea efectuării plăților trebuie să fie "substanțial", în sensul că instanțele pot declara acele părți din contract ca invalide și în acest caz devin în mod automat aplicabile normele alternative instituite prin lege pentru întârzierea plăților. Normele aflate în vigoare începând cu anul 2000, prevăd, de asemenea, dreptul de a pretinde o sumă fixă cu titlu de despăgubiri pentru întârzierea efectuării plăților și acoperirea unor costuri suplimentare rezonabile de recuperare a datoriei. Din nou, vorbim de faptul că reglementările respective se aplică doar în cazul în care între  furnizor și cumpărător nu au fost conveniți alți termeni contractuali.   Noile reglementări Normele noi emise de către UE și care au intrat în vigoare de la 16 martie 2013, nu reprezintă altceva decât răspunsul legiuitorului european la ceea ce poate fi numită "cultura dăunătoare legată de întârzierea efectuării plăților în Europa". Noile prevederi înlocuiesc normele existente ale UE și includ termeni ce au rolul de:   •  a armoniza la nivelul UE termenul de plată în care autoritățile publice va trebui să achite către întreprinderi facturile ce le-au fost emise. Autoritățile publice din statele membre ale UE vor trebui să plătească pentru bunurile și serviciile pe care le achiziționează în termen de 30 de zile sau, în circumstanțe excepționale, în termen de 60 de zile.   •  a menține libertatea contractuală în tranzacțiile dintre firme. Întreprinderile va trebui să plătească facturile în termen de 60 zile, cu excepția situației în care acestea cad de acord în mod expres asupra altor termeni și cu condiția că nu este extrem de inechitabilă convenția părților.   •  a penaliza întârzierea efectuării plăților. Rata dobânzii legale aplicate la întârzierea efectuării plăților va fi majorată la 8 puncte procentuale peste rata de referință. Această dobândă devine obligatorie în cazul întârzierii efectuării plăților de către autoritățile publice față de companiile private, dar poate fi micșorată pentru tranzacțiile între firmele private, cu condiția ca acest lucru să nu fie extrem de inechitabil din punctul de vedere al furnizorului.   •  a ”premia” furnizorii cu o sumă fixă de minimum 40 €, ca o compensare pentru costurile de recuperare a datoriei, indiferent de dimensiunea datoriei, precum și de a da posibilitatea acestora să-și recupereze costurile rezonabile de recuperare a datoriilor.   În practică Problemele ce ar putea să apară odată cu intrarea în vigoare a noilor norme aprobate de UE țin de faptul că acestea ar putea introduce elemente de incertitudine în tranzacțiile comerciale – de exemplu, care este interpretarea ce ar trebui dată sintagmei "sunt de acord în mod expres" cu o perioadă de efectuare a plății mai mare de 60 de zile şi care dispoziții sunt "extrem de inechitabile" pentru un furnizor? Guvernele statelor membre sau instituțiile UE ar trebui să emită orientări cu privire la aceste puncte.   Desigur, pentru furnizori noile drepturi ce le sunt garantate – posibilitatea de a pretinde dobânzi și despăgubiri pentru datoriile neachitate – nu constituie o obligație ce trebuie dusă în mod imperative la îndeplinire. Fiecare furnizor trebuie să decidă dacă va face uz de instrumentele legale ce-i sunt puse la dispoziție punând în balanță beneficiile ce le poate obține în acest fel, cu riscul de a pune în pericol relațiile de afaceri existente. Pe de altă parte însă, faptul că autoritățile publice vor fi obligate să-și plătească facturile în maximum 30 de zile nu poate fi decât un lucru benefic pentru mediul de afaceri.