Fermele mici reprezintă coloana vertebrală a agriculturii românești, dar și segmentul cel mai vulnerabil la schimbările pieței și la noile exigențe de mediu impuse de Uniunea Europeană. Integrarea lor în lanțurile valorice moderne este o provocare majoră, dar și o oportunitate de dezvoltare rurală echilibrată.

Conform Eurostat, peste 90% dintre exploatațiile agricole din România au sub 10 hectare, contribuind cu doar 30% la valoarea totală a producției agricole. Această fragmentare limitează accesul la finanțare, tehnologii și contracte stabile cu procesatorii. Totuși, micii fermieri dețin o resursă valoroasă: diversitatea producției și legătura directă cu comunitățile locale.

Comisia Europeană, prin reforma Politicii Agricole Comune, promovează consolidarea fermelor mici prin cooperare și formarea de grupuri de producători. Măsura 9 din PNS 2023–2027 sprijină asocierea fermierilor pentru achiziția de echipamente comune, negocierea contractelor și accesul la piețe locale.

Potrivit FAO, fermele mici pot atinge sustenabilitatea economică prin trei piloni: diversificarea producției, accesul la lanțuri scurte de aprovizionare și valorificarea produselor tradiționale. Aceste practici reduc dependența de intermediari și pot crește veniturile nete cu până la 25% anual.

Exemplele de succes din Europa Centrală confirmă eficiența acestui model. În Polonia, cooperativele locale asigură colectarea laptelui și a cărnii de la micii producători, reducând costurile logistice și garantând trasabilitatea. În Austria, fermele familiale care vând direct prin rețele regionale au devenit simbol al sustenabilității economice și sociale.

OCDE subliniază că digitalizarea poate fi un factor decisiv în competitivitatea fermelor mici. Accesul la aplicații mobile pentru managementul culturilor, monitorizarea stocurilor și marketing digital permite fermierilor să participe activ la piața europeană.

Pentru România, soluția este echilibrul între sprijin public, inovare privată și cooperare locală. Fermele mici nu trebuie tratate ca o problemă structurală, ci ca o resursă strategică pentru siguranța alimentară și diversitatea producției. O economie agricolă sustenabilă se construiește de jos în sus — prin consolidarea celor care, de multe ori, țin satul românesc în viață.

(Foto: Freepik)